Ei bine, de o luna si ceva sunt fericita posesoare a unui permis de conducere!
Tot de o luna si ceva matizul care imi este periodic dat spre folosire trece prin cel mai mare calvar:
- ambreiajul nu ii este folosit concomitent cu schimbarea vitezei
- este foarte des supraturat
- este foarte des subturat – pe principiul nici una, nici alta, dar amandoua!
- luminile de pozitie ii raman aprinse pana cand se sting de la sine
- rotile ii calca mai mult prin gropi decat pe carosabil “curat”
- claxonul ii este folosit mai des decat semnalizarea
Dar, nu-i panica! Condusul nu este pentru toti, insa merita sa incerci! Pe acest principiu sper ca viitorul, intr-o buna zi, ii va surade 
. Pana atunci, spor la condus si atentie la pietoni! (incepatorii stiu de ce)
P.S. Ca tot am tastat despre condus, a aparut blogdetrafic. Enjoy it!
(Poza)
Web 2.0? Avantaje? Publicitate? Un nou canal de comunicare? Nebunie si isterie! Sa vedem insa ce inteleg studentii…
Astazi am avut intalnire de proiect. Brainstorming de idei, analiza, selectie, redactare. Si pentru ca ”the more you share, the more you get” luati de va infructati de la studenti de an terminal:
- Nu stiu daca stiti, dar astazi cel mai folosit este internetul
- internetul nu costa, este aproape pe gratis
- facem proiectul pentru ca atunci cand oamenii cauta pe internet structura de proiect, sa vada cum se face una
- ce canale folosim? toate pentru ca nu exista niciun risc
Acestea fiind “seruite” , nu-mi ramane sa va urez decat “digerare” placuta
(Poza)
Că tot e o perioadă în care peste tot se vorbește de strategii electorale, ei bine, nici în căminele din Băneasa lucrurile nu stau diferit. Aici se analizează atent tot ce apare și tot ce dispare. Se digeră și se fumează tot ce vine dinspre EI către NOI.
Și, în acest sens, alaltăieri studenții din Băneasa au primit câte un produs foarte interesant: cărți de joc cu Traian Băsescu! Foarte tare! Este un produs care pe noi ne prinde pentru că, chiar dacă preferința noastră politică este alta, cărțile de joc ne trebuie! În niciun caz nu le aruncăm, cum facem cu pliantele. Le ținem acolo, într-un loc ascuns, și, cum apare ocazia, le scoatem. Pentru că, niciodată nu strică să ai un pachet de cărți la îndemână.
Așadar și prin urmare să ne jucăm cu BĂSE!
Greva generala la Metrorex! Astazi intre orele 5:00-16:00 bucurestenii nu vor mai putea folosi metroul. Prin urmare, fiecare isi va misca pici0arele fie pe pamant, fie in masina, fie in ratb.
Pe pamant: Institutul National de Meteorologie pune la dispozitia oamenilor temperaturi care oscileaza intre 5°-13° C, sanse de precipitatii de 30% si o umiditate de 82%.
Cu masina: Ministerul Transporturilor si Infrastructurii pune la dispozitia bucurestenilor strazi si mai aglomerate decat de obicei, nervi si mai intinsi si multe alte surprize pe care le vor descoperi pe parcursul acestei zile.
Cu Ratb-ul: Regia Autonoma de Transport Bucuresti pune la dispozitia calatorilor mijloacele de transport deja existente plus inca aproximativ 200 de vehicule. Bonus: sanse crescute de ingramadeala accentuata si intarzieri semnificative.
Acestea fiind spuse, rog bucurestenii sa se calmeze. Dupa cum vedeti, se poate si fara metrou!
(Poza)
Pentru ochiul nou de cititor o sa mentionez faptul ca nu ma uit des la filme, merg la cinema(in ultimul timp) cam o data pe luna si urmaresc activ doar un singur serial: House MD.
Asa ca, nu stiu cum , dar s-a intamplat sa ma uit si ieri(vezi postul) si azi(vezi postul asta) la filme. Si probabil ca ochiul nou de cititor este foarte nedumerit de ce tot ii scriu povestea asta cand titlul pe care-l vede este” The rebound”.
Pentru ca mie NU mi-a placut filmul! Zau asa! Singurul lucru care mi-a placut au fost copiii. Sunt cei mai simpatici si rolul lor e chiar misto.
Si-acum sa zic si de ce nu mi-a placut:
poveste banala
elemente arhi intalnite in filmele de acest tip
Catherine Zeta Jones( am ales filmul pentru EA – mi se pare de neratat de buna- ) joaca prost
El (tipul! – pentru ca o fi ea Catherine, dar tipii sunt baza) joaca un rol de naiv ale carui singure atribute sunt faptul ca iubeste copiii si faptul ca este un romantic incurabil. Atribute de altfel dezirabile, dar c’mmon…doar atat?!
replicile sunt deseori penibile
actiunea per ansamblu nu te tine deloc in suspans
si personal(deci nu sariti) nu are nici macar acel “ceva”, specific comediilor mai mult sau mai putin bune, insa foarte utile noua cand ne simtim singure, obosite sau avem nevoie de un “Fat Frumos” si-o ”Alba ca zapada”
Dar, cel mai singur, cele mai sus tastate sunt doar povesti si reflectii. Alt target, alta naratiune. Una peste alta si altul peste altul, ganditi-va foarte bine la ce fel de film aveti chef sa va uitati, inainte de a alege unul 
Aseara am fost la film. La Movieplex, de la ora 19. La 2012. Subiectul filmului banuiesc ca se stie, dat fiind mediatizarea de care a avut parte. Una peste alta, este un film bun. Multe efecte foarte reusite. Multe momente de “ha-ha-ha” si “li-lu-lu”. Dar si multe momente in care ne lipeam de scaune si strangeam puternic mana persoanei de alaturi. In astfel de momente 4 persoane au parasit sala: o femeie de vreo 50 si… de ani, unul de 30-40 si inca 2 de vreo 20. Multe imagini monumentale. Si vreo doua care mi s-au parut penibile in comparatie cu asteptarile mele. S-a terminat si mai vroiam sa-l vad odata. Si acum imi derulez imaginile pentru ca simt ca nu ma satur de ele. As mai merge odata, tot la cinema. Musai la cinema!
PS: Pe site-ul filmului gasiti un joc foarte interesant despre tehnici utile de supravietuire. Enjoy it!
Dragii si dragele mele,
In loc sa va povestesc cu spor despre cum mi-am petrecut eu timpul in care degetele nu mi-au atins tastatura, mai bine trec direct la subiectul acestei insemnari: va invit cu drag sa participati la Olimpiada 2.0!
Ce este Olimpiada 2.0?
” O competie online care isi propune sa puna in valoare abilitatile pe care participantii le au in domeniul relatiilor publice.”
Ce presupune?
” Olimpiada 2.0 are 2 probe principale – Blogging si Microblogging.
Obiectivul competitiei consta in a genera mesaje de relatii publice prin intermediul insemnarilor de pe blogurile proprii, respectiv mesajelor transmise prin intermediul conturilor de twitter. “
7 motive pentru a participa la Olimpiada 2.0!
1. Pentru a-ti aplica cunostintele de Relatii Publice
2. Pentru a invata Relatii Publice
3. Pentru a primi o diploma pentru merite in comunicarea online
4. Pentru ca ai sansa sa lucrezi pentru un client real: KFC Romania
5. Pentru ca munca ta va fi analizata de KFC Romania, Project 365 Communication si Agentia On Media – asa ca da tot ce ai mai bun pentru ca in vremuri de criza nu stii de unde sare colacul de salvare
6. Pentru ca presupune lucru in fata ecranului…la mare, la munte, la serviciu, mahmur, treaz, in costum pompos sau doar in chiloti
7. Pentru ca orice s-ar spune, ne place sa mancam la KFC si, in fond, cui nu i-ar placea sa manance o luna intreaga pe moka?!
Acestea fiind spuse nu-mi ramane decat sa urez multa bafta celor care vor sa participe. Personal, datorita unor probleme de ordin genetic, nu am cum sa intru in competitie, insa tastetele mele s-au ambitionat sa tina pasul cu actiunea. Asa deci, sa ne citim si in continuare in Olimpiada 2.0!
Sursa: Sorin Tudor
Iata-ma din nou aruncandu-mi tastele pe monitorul vostru, continuand o noua leapsa lansata de Hotcity:
“Tema este: Funny Love Songs. Adica pe limba noastra, cantece de dragoste care ne fac sa murim de ras. Iar daca mai traducem si versurile pana aici ne-a fost, s-a terminat cu romantismul.
De acesta data, miza scrisului este un abonament pentru 2 persoane la B’estFest: tu si el- da misto si-l iei prin surprindere, tu si ea- prietena careia i-ar face bine o rasplata pentru cate lacrimi a adunat dupa tine, sau pur si simplu ei 2- un ban in plus in urma vanzarii biletelor niciodata nu strica .
Asa deci, iaca-ta si love songu’ care ma prapadeste de ras:
Eheei..s-acu’ e-acu’ caci tre sa vin si cu o traducere care cred ca ar suna cam cum urmeaza :
There’s harmony in our home
Love is everywhere
The pelargonium is in bloom in the vase
The stars is up in the sky
Love is beyond any limits
The sun in the sky is you
I produce many leucocytes
When you say you love me.
Acum hai sa vedem care e love songu’ generator de haha si pentru Ioana si Roxana.
E dimineata…uuu…in alta viata…nu,nu
Aburi de cafea cu zahar populeaza incaperea, tigara aprinsa, zace linistita in scrumiera. Laptopul pornit si ochii atintiti asupra blogurilor dragi. Asa s-a intamplat sa aflu de la Marie Jeanne de prima leapsa cu premii Redd’s. In alta ordine de litere, blogeritele sunt invitate sa tasteze povesti frumoase despre prietenele lor. Cele mai frumoase 2 povestioare primesc cadou un mobilier de teresa foarte placut. Mai mult,
“Castigatoarele vor primi si cate un bax de 24 de beri in fiecare luna de vara pentru a avea asigurata buna dispozitie pe toata durata verii.”
Acestea fiind tastate…sa lasam firul povestii sa inceapa…
Doua domnite, o singura poveste
Demult, tare demult…doua domnite cu gandul la Fat Frumos, dara in lipsa cestuia, teseau de zor panza in care isi ocroteau sentimentele. Vorbele, cele ce demult isi pierdusera semnificarea, se lasau uitate in murmurul de sclipiri ale ochilor. Aproape de dansele, frunzele valsau incet in culori vii, in culori pestrite pana cand se lasau pierdute in vantul care avea sa le dea rod din nou. In dansul frunzelor ce veneau si plecau, tesatura le deveni mai usoara si mai usoara pana cand panza prinse a se tese parca de una singura. Insa, vantul, cel datator de rod, aducea cu sine si vremuri grele cand firul alb disparea in prea mult rosu…si rosul nu era tocmai pe placul ambelor domnite. Dara panza cea di’mprejurul era de o asemenea frumusete ca rosul se contopea in zambetul alb si felurite modele stateau a prinde viata.
Vazand acestea, domnitele dorira sa dea panzei un nume, un nume asa de vrednic incat sa le poarte povestea mai departe si mai departe… Asa aparu incununata in zambete Panza Prieteniei. Iara cum frunzele isi schimba grabite vesmantul in cautarea altuia care sa le oglindeasca mai bine gingasia, asa si panza noastra nu-si mai gasea locul in lacasul timpului. Si-atuncea domnitele se pusera a cauta spre miazazi in miazanoapte coltul de lumina in care panza noastra sa prinda viata. Calea le fu lunga si drumul tare greu caci locul dorit trebui cautat intrinsele si asemenea lucru rareori se intampla a fi gasit.
Povestea spune ca domnitele nu s-au intristat, ba chiar au prins ceasta cautare ca fiind o proba in plus pentru dansele. Asa se face ca, dupa multe cautari, domnitele au deprins ca locul cel mult cautat este asa de simplu de gasit. Caci prietenia ce si-o poarta nu-si poate gasi un salas mai bun decat cela al sufletului. Si de atuncea’nainte domnitele au tesut cu mai mare bucurie panza noastra.
Si’amu de-ti trece pe cele hotare si de le veti zari, bucuroase va vor povesti cum ca prietenia nu se poarta la vedere si cum ca ea n-are aseaman in fata timpului. Si’asa am incalecat pe-o sa si v-am povestit de domnita mea.
Acestea fiind spuse, umbla vorba prin blogosfera ca leapsa e musai sa mearga mai departe. Si pentru ca e vorba de Redd’s si de prietenie, leapsa va pleca la Cora, Roxana si Andreea.
Unul dintre subiectele preferate al femeilor este cu siguranta imaginea nuntii. Bineinteles cu accent pe detaliile care intr-adevar conteaza: rochia de mireasa, buchetul de flori, luna de miere, costumul lui, cu alai sau fara, numarul invitatilor si lenjeria intima. Partea foarte misto e ca fiecare femeie are viata de mult planificata. Cele mai multe isi doresc sa devina neveste pana in 28 de ani si mamici in jur de 30, cel tarziu. Iubire…perfecta? Aici avem alta discutie pentru ca desi deocamdata sunt singure si chiar fara un orizont satisfacator macar din punct de vedere sexual, femeile stiu sigur ca iubirea perfecta va aparea. Probabil odata cu casatoria… si asta deci pana in 28 de ani. Asa se contureaza drumurile pe la 20 de ani, insa, pentru noi, dragele mele, statisticile spun altceva:
Barbatii sunt de 10 ori mai speriati de gandul ca se pot casatori cu persoana nepotrivita, decat de a nu se casatori vreodata 8 % nu vor sa se casatoreasca niciodata, 62 % vor sa se casatoreasca, iar jumatate din acestia se afla in cautarea perfectiunii si numai 30 % asteapta sa vada ce le rezerva viitorul 4 din 10 burlaci nu doresc sa aiba copii Barbatii celibatari nu sunt nefericiti: o mare parte dintre acestia au cariere de succes, multi prieteni si teluri inalte, nefiind ingrijorati de faptul ca nu sunt casatoriti
Mai trebuie oare sa amintim si faptul ca deja devin specie pe cale de disparitie? Asa ca haideti, dragele mele, sa incercam sa fim putin mai realiste decat de obicei si sa analizam bine sansele de a prinde sau nu… pestisorul de aur. Ponderea scazuta a barbatilor sau… goana dupa aur este in plina ascensiune. Dar chiar si asa… merita sa ne batem capul de acum?
De va intereseaza sursa: poza, articolul original
De cateva zile ma regasesc tot mai mult intr-un post scris cu ceva timp in urma. Ma regasesc prin faptul ca, atunci ,la fel ca si azi, scopul era sa ma citesc pe mine si nu pe cei din jurul meu. Si am reusit in masura in care avand ipoteza, am identificat problema, am gasit solutiile cele mai convenabile si am intors pagina.
Insa azi, iar este o zi lunga. Si maine si poimaine si inca un numar nedefinit de zile. Mai putin lungi.
Cautand printre copacii pe care ii lasam in urma mea, ziua lunga si-a gasit explicatia in faptul ca ea este stapana unui singur gand. Care apare si dispare in mod constant si aleatoriu. Un gand care se poarta greu, dar cu care esti nevoit sa mergi pana cand se va purta usor. Pana cand ziua nu va mai fi lunga. Pana cand totul va redeveni normal. Si pana cand pagina se va intoarce de la sine.
Insa azi, este o zi mult prea lunga.
Titlu fiind anuntat, pentru a evita risipa de caractere specifica mainilor care va tasteaza acum, sa dam drumul recomandarilor:
A se strage de indata cei 5 membri ai echipei (de preferinta se recomanda ca acestia sa fie prezenti cu ambele urechi, insotite de ambii ochi )
A se evita gandul ca “Olimpiadele Comunicarii nu mai au rabdare” pentru a dobandi eficienta in gandire
A se da permis de trecere numai ideilor intr-adevar bune (caci celelalte sunt numai ostenire inutila a gurii, care se recomanda de asemenea a fi odihnita si rabdatoare)
A se definitiva formularul de inscriere NUMAI conform regulilor pe care le gasiti aici
A se trimite cu mare bagare de seama
A se astepta feedback-ul nostru ca totul e ok… sau nu
Acestea, ca de obicei, fiind tastate, nu-mi ramane decat sa urez participantilor spor in concentrare, lumina in idei si bafta la preselectii!
Anul trecut am participat la Olimpiadele Comunicarii. Eram 5 oameni entuziasmati, optimisti, pusi pe treaba si foarte diferiti. Din nefericire, diverisitatea caracterelor, considerata de unii a fi un punct forte, pe noi nu ne-a ajutat sa trecem de preselectii. Insa, atat cat am putut cunoaste atunci din Olimpiadele Comunicarii a fost suficient sa ma pun azi pe tastat si sa insir cu nostalgie gandurile de demult. Caci pentru mine OC sunt o poveste frumoasa. Care, ca orice alta poveste are etapele-i caracteristice:
se ia feciorul de imparat, tradus in expresii tipic liceene a fi necopt sau neinitiat, se trece prin diferite probe intermediare care ii scot la iveala talente pana acum nedescoperite, primeste ajutorul personajelor auxiliare pentru depasirea obstacolelor si este pus fata in fata cu proba finala pe care firul povestii spune ca o va depasi numai prin curaj,istetime, perseverenta si intelepciune.
Participantii la OC urmeaza firul povestii, insa „imparatia” nu este mereu a celor mai buni ci a celor care stiu cel mai bine sa-si administreze punctele forte si punctele slabe in si cu echipa din care fac parte. Dar asta este povestea mea, povestea zilei de azi si probabil povestea careia voi continua sa-i imbogatesc contururile pana pe 22 mai. Caci anul asta povestea mea se scrie din spatele scenei, din echipa de organizare. Dar gata cu tastatul… caci mai au si altii povestea lor de spus. Tocmai din acest motiv continui leapsa Corei si va invit la o noua provocare:
Deschideti cu grija sertarele mintii, scoateti de acolo toate conferintele la care v-ati pierdut timpul si haideti sa participam la unele cu adevarat misto, demne de Olimpiadele Comunicarii. Acestea fiind tastate, rogu-va deci a raspunde la cele ce urmeaza:
1. Care sunt subiectele pe care te-ai saturat sa le tot auzi la conferinte ?
2. Ce subiecte ai fi interesat sa auzi la conferintele OC ?
Leapsa continua si ea firul…online-ului si merge la:
Ehei si precum zice blogosfera, leapsa merge mai departe catre cine mai doreste si cine mai pofteste. Multa bafta participantilor in rezolvarea campaniilor si…sa ne vedem voiosi la preselectii!
Exista momente de impasuri si in mod cert asta este unul dintre ele. Vreau sa ma gasesc pentru ca nu stiu daca „sa ma regasesc” este in totalitate ceea ce caut. Sunt momente cand, mai grav decat faptul ca nu stii ce anume vrei, este faptul ca nu stii unde te afli. Nu-ti gasesti coordonatele prezentului pentru a putea sa te legi de cele ale viitorului. Nu stiu ce vreau. Acum jumatate de an ma resemnasem cu ideea ca stiu ce ar trebui sa vreau. Insa, astazi, pusa fata in fata cu rezultatul concret, se pare ca nu ma regasesc in el. Si poate pofta vine mancand, insa mie imi lipseste pofta de a incepe sa mananc. Si nu simt nici macar inceputul pasiunii de a face un lucru. Nu ma gasesc pentru ca nu stiu ce vreau. Nu ma gasesc pentru ca nu stiu unde sunt. Nu ma gasesc…pentru ca nu stiu cine sunt. Vreau sa ma gasesc.
Later edit: „Vreau sa ma gasesc” este un post simplu pentru ca este cunoscut de catre toti. Este un post greu in momentul in care apare exigenta solutiilor. Si pentru ca de la Roxana citire a aparut exigenta, iaca si solutiile gasite:
1. Se ia una bucata de ciocolata buna…si se epuizeaza in vazul lumii ca si cum nu te-ar vedea nimeni
2. Se trage aer adanc in piept si se paseste apasat pentru a se simti taria asfaltului de sub picioare
3. Se arunca ochii in jur si se deschide telefonul. Se constata: time management si time is money si noi ne gandim la filozofii in vant? Pune, fata draga, mana pe tasta si scrie ceva sexy. Gandeste ceva sexy. Si te vei simti sexy!
4. …pentru ca locul potrivit e numai al nostru, meseria e a lor
Zilele trecute am aflat de povestea Alexandrei Aron:
La doar 20 de ani Alexandra se luptă pentru viața ei: GLIOBLASTOM MULTIFORME- cea mai agresivă formă de tumoră malignă care există.
Povestea Alexandrei o gășiți aici și aici. Viitorul îl puteți scrie chiar voi, donând câțiva bănuți în următoarele conturi:
RO90MILB 0000 0000 0064 5197 – cont RON
RO35MILB 0000 0000 0064 5217 – cont EUR
RO76MILB 0000 0000 00 64 5255 – cont USD
CNP – 2880419212718
Mărturisesc că este prima dată când am decis să pun stop compătimirii și să încep să acționez. Pentru că nu este de ajuns să știm ce se întâmplă în jurul nostru. Trebuie ca noi să încercăm să schimbăm ceva fie și numai cu gândul „ Și dacă mi s-ar întâmpla mie?” Așa că, hai să renunțăm la pachetul de țigări de azi, la cel de mâine și de poimâine și hai în loc să ne afumăm plămânii, să ajutăm la creșterea șanselor de viață pe care le are Alexandra. Haideți să fim oameni printre oameni!
… tradiții străine, tradiții românești. Pentru că românul este receptiv la nou. Fie din dorința de cunoaștere, dorința de aliniere la sărbători sonore , fie numai pentru că „a lor e mai mișto”, evenimentele tradiționale străine prind de minune pentru statura noastră. Mai mult, se pare că deținem un fel de superglue al tradițiilor a cărui eficacitate a depășit hotarele naționale. În acest sens se anunță pe Metalhead că mâine este zi mare:
După succesul realizat cu prima ediție din 2008, pe data de 17 Martie, St. Patrick’s Day (Ziua Irlandei) va avea loc din nou lângă fântâna verde din Piața Universității. [...]
Dorim ca sărbătoarea Sfântului Patrick, ocrotitorul Irlandei, să devină un eveniment în aer liber tradițional și în România, a declarat Peter Moynahan, președintele Asociației Culturale Româno-Irlandeze.
Nu sunt împotriva acestor manifestări. Dar sunt împotriva transformării lor în evenimente tradiționale. Haideți să păstrăm ce e al nostru. Sau, mai corect spus, haideți, mai întâi, să cunoaștem ce e al nostru. Pentru ca în final să ne regăsim în tradițiile noastre, românești.
Prima dată când m-am simțit blogăriță printre blogeri.
Roblogfest nu a fost primul meu eveniment de online. Blog&roll 1&2 stau drept mărturie pentru primii mei pași timizi, leneși și delăsători în a găsi un înțeles, un sens și un contur pentru o exprimare diferită a propriei existențe. Dar Roblogfest a fost cu certitudine primul pentru care am însemnat ceva. Și primul care mi-a confirmat prezența mea în lumea lor.
Roblogfest a adus o trăire de moment cu totul diferită. Am descoperit că scrisul, forma vizibilă a tuturor gândurilor ascunse în spatele caracterelor, crează un liant puternic. Un liant în care cuvintele par a fi de prisos. Așa se face că, în timp ce mă chinuiam să respect rândul, ai mei ochi nerăbdători de a vedea și altă lume decât aceea din fața mea, au zărit-o pe Miruna („Miruna? ” „Da, Miruna! …tipa cu și blondele gândesc). Și au simțit că o cunosc de-o veșnicie. Și, la rândul lor au simțit împărtășirea cunoșterii. Absorbită de această nouă perspectivă, nu m-am sfiit să las cuvintele pierdute (că de’ suntem oameni de online) și să urmez lumea care începuse să se miște. Miruna a fost doar primul exemplu a ceea ce nu crezusem până atunci că mi-ar putea aduce blogul: scrisul ca mod de cunoaștere în relația emițător- receptor.
Roblogfest a început cu un stand-up-comedy… mult prea ușor după simțul meu umoristic. A continuat cu un concert HI-Q, muzică antrenantă … până la un punct, și în sfârșit s-a ajuns și la premiile mult așteptate. Pe ansamblu atmosfera s-a dovedit pe alocuri plictisitoare, fapt pentru care entuziasmul publicului în momentul premierii a fost invers proporțional față de concertul celor de la HI-Q. Însă premiile au ajuns la destinație iar ierarhia preferințelor pentru un an este deja stabilită.
Și, după cum bine se știe, niciodată prima dată nu e nici pe departe cum ți-ai dori. Și tocmai din acest motiv mereu va apărea o nouă „prima dată”. Prin urmare, să ne blogărim cu spor până la umătoarea întâlnire!
PS:
Pentru a vedea rezultatele click aici .
Acestea fiind clarificate, spor la cadouri şi un 8 martie senin!
De fiecare dată sentimentul de a fi acasă îşi găşeşte manifestarea în ale scrisului. Tocmai din acest motiv, o dată pe lună vă apare pe desktop o însemnare în care musai se regăseşte cumva “acasă”. Şi asta pentru că nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Sau, adaptat, nicăieri curcubeul nu-i mai frumos ca acasă…
Hai sa vedem: cine nu a visat ca atunci cand va fi mare se va afla pe o scena, cu un microfon in mana si multi fani langa? Sa ridice mana cel cu pricina si-i vom da noi, visatorii, cate un microfon!
Cum de s-a ajuns pana la intrebarea asta? Nimic mai simplu! Mi-am luat micul dejun (stiu, e 13, dar sunt acasa unde timpul capata alte nuante) cu blogurile care stiu cum sa-mi mareasca apetitul . Asa se face ca am gasit la Marie Jeanne (aka Lamaie) o leapsa foarte misto pe care mi-am permis sa o preiau. Rezultatul? Visul meu din copilarie s-a indeplinit! Am microfon, album si toate cele! Si pentru ca nu beneficiez momentan de Photoshop, o sa va tastez separat dovada existentei mele artistice.
My band: 2000 in IRL
My first album: Obedience into duty
My first album cover: Solstice
Acestea fiind spuse, stati usor si nu va ingramaditi, bilete la concerte nu mai sunt si nici ustensile pentru autografe. Dar mai sunt vise. Multe vise!
1. Sâmbătă- seară de operă.
Taie!
2. Nimic nu merge. Ideile vin, pleacă și nicio idee nu cade la pace cu ea însăși sau cu aceea care o precede pentru a se așterne în mod armonios pe ecranul pe care voi îl citiți și pe care eu încerc să-l scriu.
Nu se taie! Rămâne, dar izolată!
3. Bun! Și cum am mers eu sâmbătă seara la operă, s-a întâmplat marele necaz. Eu și vară-mea. Așadar, ne așezăm, închidem telefoanele, ne uităm la vecinul din dreapta, spate, față, stânga, îl cercetăm de sănătate, apoi ne facem comode și ne îndreptăm cei 4 ochii înspre locul unde se îndreptau și restul ochilor din sală. Spre scenă. Se dă drumul la orchestră, se desfundă urechile și se mângâie suav timpanul.
Ne oprim aici. Rămâne. Din teamă să nu se strice, dau prioritate de exprimare ideii următoare.
4. Și-n timp ce stăteam noi comode și ne relaxam creierele odihnite, ce să vezi? Exact…nimic! Căci ecranul unde trebuia să apară traducerea nu mergea. Deloc. Din fericire, prima „panică” de traducere s-a rezolvat după 5 minute. Însă, să vedeți după pauză! Ce să vedeți? Același nimic, că doar nu credeați că mă voi chinui să fac din primul nimic ceva!? Care e cauza problemei tehnice care a generat nimicul cu durată de 15 minute, care a generat forfotă în sală, care a generat nervi, care a generat stres, care a generat însemnarea de față?
5. Dragii mei cititori, iubitori de operă și de tot ce vi se pare frumos, datorită mișcării cortinei s-a stricat ecranul. Cum așa ceva? Nu știu. Dar asta a fost singura explicație care ne-a fost oferită. Ba, mai mult! Am onoarea să fi memorat și citatul care urmează: „ Încercăm să remediem problema. Dacă merge, bine; dacă nu, asta e! ”.
Râmăne. Idea numărul 6.
Ultima idee: trebuie? Că tot am ajuns până aici, ați observat că în general ultima idee iese destul de greu? Pentru că trebuie să fie ceva mișto. Și dacă n-ai zis-o mișto, atunci trebuie măcar să termini în același ton. Și dacă nu e neapărat același ton, totuși trebuie să aibă legătură cu subiectul. Și dacă nu, oricum trebuie să o ai! Așadar, încercați mersul la operă și cu un dicționar. Sau, poate în viitor, personalul va fi destul de amabil să-l distribuie chiar înainte de începutul operei. Sau poate vom putea cumpăra o variantă tradusă chiar de acolo (asta ca să știți și unde s-a petrecut necazul). Sau … n-am scăpa oare mai ușor dacă am renunța la cortină?
Bloggeri și bloggerițe, cititori și vizitatori, duminică e 1 martie! Așa că, dacă vă plac mărțișoarele și mai ales dacă vă place să le oferiți, haideți să le alegem împreună la tărgul mărțișorului! În perioada 25 februarie- 1 martie Muzeul Țăranului Român și-a deschis porțile pentru Târgul Mărțișorului.
În 2009, muzeul îşi propune o valorizare a mărţişorului, introducând în oferta sa categorii aparte: mărţişorul tradiţional, mărţişorul de magazin, mărţişorul croşetat, mărţişorul de artişti, mărţişorul “trebuie”, mărţişorul tradiţiilor reinventate sau mărţişorul “1000 de mărţişoare într-unul singur”.
Pe lângă toate aceste mărțișoare, vizitatorii vor avea parte și de ateliere de creație cum ar fi acela de hârtie manuală. De asemeanea, nici românul pofticios nu va fi uitat de către organizatori. Lui îi vor fi oferite câteva mărțișoare speciale cum ar fi: kurtos kalacs, turtă dulce, prăjiturele de casă, miere sau alte delicatese. Așa că haideți cu mic cu mare să ne bucurăm de mărțisoare!
Sursa: de aici
Mărțișorul: de aici
Saptamana asta cei carora le e drag domeniul comunicarii sau cei care pur si simplu au avut ceva de spus, de intrebat sau de aflat au avut ocazia sa asiste la conferintele din cadru Adrevolution 4. Iata-ma astazi la ultima zi de conferinte cu temele innovative in Romania si innovative abroad. Dat fiind faptul ca e ultima zi, voi incerca sa merg spre o concluzie.
In primul rand, in ceea ce priveste conferintele sau mai bine spus temele propuse spre discutie, consider ca au reprezentat puncte majore de interes pentru oricine care are sau vrea sa aiba legatura cu publicitatea. Am putut afla lucruri noi si, mai important, pareri avizate din partea unor oameni implicati efectiv in acest domeniu. Sfatul meu pentru voi? Lasa-ti scoala deoparte, incuiati frumos teoria plictisitoare acumulta in mod constrans si obligatoriu si haide-ti la cat mai multe conferinte de acest gen!
In ceea ce priveste invitatii, cu mic cu mare, fiecare a furnizat informatii utile. Pareri diferite sau complementare dar cu rezonanta pentru curiozitatile si nedumeririle celor prezenti. Oameni de comunicare, oameni care ”lucrau” pana si in timpul conferintei.
In ceea ce priveste organizarea evenimentului, au fost si plusuri si minusuri pe care sper ca formularul de feedback sa le rezolve in timp…util:). Nu are rost sa incepem a enumera sau a pune accentul numai pe punctele in minus. E bine cum a fost si sper sa fie foarte bine editiile urmatoare.
Acestea fiind tastate, fug repede la conferinta care deja da semne de incepere. Pana data viitoare numai bine!
Intr-adevar primavara poposeste pentru prima data pe str. Dumbrava Rosie nr. 12. Si daca semnele nu-i sunt atat de evidente, atunci ele ar trebui cautate in primavara sufletului nostru.
Serenipity, o ceainarie micuta, aparuta parca din povestile nemuritoare care au crescut de-alungul timpului sufletul de copil. Datorita aromelor de ceai, fiecare ceainarie imi pare o carte de povesti. Povesti care asteapta sa fie descoperite in fiecare ceasca de ceai. Dar, sa revenim la Iarnaroc.
In ceea ce priveste expozitia de obiecte handamade am remarcat in jur de 25 de expozanti care au prezentat felurite modele din diferite materiale de gentute, obiecte pentru decor, brose, inele, pandantive si martisoare. Iarnaroc a strans in acelasi spatiu atat amatori cat si oameni cu vechime in ceea ce priveste obiectele handmade. A fost foarte interesant si placut de observat modul in care fiecare incerca sa-si promoveze cat mai bine produsele si sa comunice pe cat permitea aglomeratia cu fiecare potential cumparator. De remarcat a fost si disponibilitatea tuturor de a realiza modele dorite de catre privitori.
Serenipity. Atmosfera de basm dinauntrul ceainariei a fost si mai bine conturata de vorbele expozantilor. Asa am putut afla ca Serenipity este un loc in care se leaga prietenii si in care artistii obiectelor handmade se intalnesc cu ocazia diferitelor evenimente. Insa, dincolo de atomosfera de basm a ceainariei, am remarcat faptul ca ospitalitatea venea mai mult din partea expozantilor decat a gazdei propriu-zise. Ma asteptam sa asist si la o promovarea a ceainariei, nu numai a expozitiei. Ma asteptam la mai multa disponibilitate in vorbe, la crearea unui liant care sa ma faca sa revin in aceasta ceainarie nu doar cu ocazia unor targuri cum a fost Iarnarocul.
Cu bune si cu mai putin bune, Iarnarocul a fost o experienta interesanta si placuta. O vizita la o ceainarie draguta care s-a incheiat cu achizitionarea unei gentute foarte utile. Si, nu in ultimul rand, …o poveste la o ceasca de ceai.
Esti pasionat de publicitate? Atunci vino la Orange Concept Store intre 23 si 27 februarie sa iei parte la cele mai tari conferinte de publictate.
Zilele trecute am primit un flyer cu mesajul de mai sus. Foarte interesant realizat, pacat ca nu vi-l pot arata si voua. Insa iaca conferintele cu pricina:
Luni 23.02- ONLINE DAY
ora 12:00 Social Networks&Blogs: Tudor Chirila, Cabral, Orlando Nicoara, Bobby Voicu
ora 15:00 Viral Advertising: Lucian Despoiu, Liviu David, Adrian Soare, Madalin Matica, Constin Radu
Marti 24.02- OUTDOOR&INDOOR DAY
ora 12:00 Outdoor: Mihaela Muresan, Andreea Pali, Adriana Liute
ora 15:00 Indoor: Tudor Maxim, Gabriel Faflei, Constantin Caciur
Miercuri 25.02- CONVENTIONAL DAY
ora 12:00 Radio&TV: Bogdan Manea, Mihai Gongu, Corina Bernschutz
ora 15:00 Print: Sorin Tranca, Razvan Capanescu, Stefan Voloaca
Joi 26.02- EVENTS DAY
ora 12:00 Evenimente: Diana Graepel, Andrei Toniuc, Andrei Bortun
ora 15:00 CSR: Dragos Dehelean, Dragos Bucurenci, Tereza Valcan, Razvan Crisan
Vineri 27.02- INNOVATIVE DAY
ora 12:00 Innovative in Romania: Gilda Lazar, Sorin Psatta, Alin Zainescu
ora 15:00 Innovative abroad: Lorand Balint(Boti), Mihaela Tantas, Bogdana Butnar
Dragii mei cititori, dacă ziua Dragobetelui dobândeşte an de an o însemnătate deosebită pentru voi, dacă aveţi fluturaşi care vă chinuie frumos fiinţa, dacă sunteţi în pană de inspiraţie pentru alegerea unui cadou sau dacă pur şi simplu vă plac lucrurile handmade şi ceaiul cald servit în atmosfera boemă a unei ceainării, Iarnaroc 2 este locul pe care îl cautaţi.
Ce este Iarnaroc? Un festival de creaţie handmade, o expoziţie cu vânzare ce îşi propune să aducă la un singur loc, sub un singur acoperis, acela al ceainăriei Serendipity, artişti locali, artizani handmade şi iubitori de lucruri mici şi speciale, facute cu multă-multă atenţie pentru detaliu.
Când? Dumincă, 22 februarie, între orele 10-18
Unde? Ceainăria Serendipity, zona Grădina Icoanei, mai precis str. Dumbrava Roşie nr 12.
De ce tocmai acest loc? Pentru că se spune că pe Dumbrava Roşie primăvara păşeşte întâia dată când poposeşte în oraş! Ascuns între ziduri cu iederă vei descoperi un loc special, complet rupt de tumultul cotidian, un loc ce se arată doar celor pregătiţi să viseze!
Condiţia de intrare? Pentru a vedea expoziţia cu vânzare trebuie să plăteşti o sumă de 10ron în schimbul căreia vei primi un ceai gustos din partea casei şi vei avea posibilitatea să participi la tombolă pentru câştigarea unui ceainic.
Dacă v-au plăcut cele citite, haideţi să ne bucurăm cu drag de expoziţia de obiecte handmade şi să socializăm împreună la un ceai fierbinte în aşteptarea primăverii!
Salutare, salutare! Hm, tare bine mai e să stai liniștit cu laptopul în brațe, cu sesiunea încheiată, examene cu restanțe lipsă și câteva zile în care lipsește cu desăvârșire noțiunea de „deadline”. Și cum toate lucrurile enumerate au cunoscut desăvârșirea în minutul a priori însemnării de față, site-urile au început să se deschidă în fața cunoașterii, informația să se contureze în jurul unor noi deadline-uri și noutățile să înceapă a se scrie cu drag în rândurile care urmează:
- PR Progress dă de știre că Prime România organizează Congresul Național al Studenților la Comunicare care va avea ca temă Media digitală- un imperativ al comunicării contemporane. În perioada 2-4 aprilie vor avea loc diferite conferințe, workshop-uri și studii de caz cu scopul de a contura cât mai bine, atât practic cât și teoretic, domeniul abordat.
- Facultatea de Comunicare și Relații Publice a dat startul la concursul pentru bursele Erasmus. Așa că, dacă ești fcrp-ist, integralist, cu note mari, cu ceva mulți bănuți strânși la ciorap și dacă simți că te-ar coafa Belgia, Germania, Turcia, Spania sau Italia, pune-ți dosarul la punct (CV, adeverință cu mediile pe anii de studiu încheiați, scrisoare de motivație) și depune-l la cancelaria FCRP în data de 5 martie 2009 între orele 15:00 și 16:00.
Acestea fiind tastate, să ne vedem cu bine la Congresul Național al Studenților la Comunicare și multă înțelepciune în decizie celor care își vor încerca norocul la concursul pentru bursele Erasmus.
Cu toate că mi-am propus ca noul blog să nu mai fie unul strict axat pe analiza trăirilor, pe dulcele cuvânt al sufletului, nu am cum să nu dau glas tastelor ce vor a fi atinse. Parcurgem de-alungul vieții (perioadă scurtă la care tindem mereu să ne referim sub egida generalului) diferite drumuri pe care de cele mai multe ori ni le alegem prin propria decizie. Dar, în însemnarea de față, nu spre aceste drumuri mi se îndreaptă gândurile ci spre trasformările pe care ele le generează. Trăim cu satisfacția intimă că ne cunoștem și de fiecare dată considerăm dorința drept evidență. Gândim deziderativ și facem alegeri pe care mai târziu susținem că nu le regretăm pentru că „am învățat ceva”. Însă, se întâmplă să găsim și peretele norocos care să ne lovească creștetele înfiorător de nevinovate. Moment în care suntem năuciți și nu mai conștientizăm pămîntul de sub picioare, baza pe care cu puțin timp înainte o știam concretă și sigură. Și pentru că tot nu reușim să ne trezim din impactul suferit începem să nutrim probleme existențiale ale căror posibile dezlegări dau peste cap sistemul de valori și credințe asumat anterior. Sistem din care derivă propria persoană, eu-l atotcuprinzător și stâpăn în lumea mică și insignifiantă a momentului. Clipă în care revelarea concretului anulează cu fermitate cunoașterea sinelui. Cunoașterea dorită a sinelui. Așa se face că, în universul în care are loc mișcarea circulară a ființei noastre, apar noi coordonate și sunt conștientizate în mod mai mult sau mai puțin vag referențiale care au stat ca fundament al alegerii. Ne regăsim trupul mult prea omenesc și piedestalul pe care ne-am poziționat sentimentele ca altar al plăcerilor imediate și al impulsurilor de moment. Noi înșine ne descoperim ființe a căror definire rezidă în superficialitatea momentului. Descoperim răul ca element fundamental al ființei umane și altruismul îl redefinim prin propagarea inconștientă a răului către persoanele din jur. Persoane care ne poartă afecțiunea și care în mod necondiționat ne-o și împărtășesc. Sunt persoanele cărora le insuflăm deficiențele pe care lașitatea nu ne permite să ni le însușim, stările pe care suntem prea slabi să le deținem singuri, gândurile pe care ne e frică să le administrăm și sentimentele din a căror forță egoismul își va alimenta azi puterea pentru mâine. Persoane care prin legea procreării sunt condiționate să ne rămână alături. Și persoane care prin legea firii suntem nevoiți să le lăsăm să plece. O parte din noi le urmează drumul presărat în sentimente ce se vor pierde treptat în efemeritate. Și o altă parte va deveni izvor de sensuri noi care vor cristaliza o altă cunoaștere de sine. O cunoaștere care ne va servi drept liant între trecut și prezent. O cunoaștere îndreptată spre viitor. În mod cert va avea drept fundament aceeași gândire deziderativă, de altfel singura care oferă libertate absolută spiritului, însă cu o altă perspectivă: „eu-ul” nedefinit și supus schimbării.
Greu, greu. Foarte greu. Cel mai greu. Si cearcane mari si ochii in cap. Si talie subtirica. Si red bull. Si tigari. Numai tigari. Si examen. Maine. Primul. Primul examen oral. Noapte alba….noapte buna.
Iaca vin astăzi cu o nouă însemnare. Dat fiind faptul că începe sesiunea și că, la fel ca anul trecut, am lăsat proiectele grele pe ultima sută de metri, bănuiesc că însemnarea de față va fi aceea pe care o veți (re)citi mult timp până examenele mă vor sfârși:) . Să revenim. Subiectul însemnării de azi este “când într-adevăr țipăm la cineva? ” Cu alte cuvinte când o persoană are dreptul să ne reproșeze că al nostru glas dăunează auzului fin? Iată ce găsim pe dexonline.ro:
ŢIPÁ1, ţip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare şi ascuţit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-şi manifesta faţă de cineva nemulţumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva.
Ok, deci țipăm în momentul în care zbierăm și aici îmi vin în minte 2 imagini. 1 “auuuuuuuuuuuu!” -scaunul de la dentist. 2 “X-ulescuuuu”-momentul în care vedem pe cineva cunoscut, aflat la o distanță considerabilă față de locul în care ne aflăm noi. Punct lămurit. Însă dexonline.ro mai vine cu o precizare:
♦ A vorbi cu glas ridicat; a-şi manifesta faţă de cineva nemulţumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva.
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat ameninţător, a ridica glasul. – Et. nec.
Și acum apare nedumerirea: dacă avem într-adevăr un ton aspru (amenințător în sensul politicos de “eu am dreptate, nu tu”), ne manifestăm nemulțumirea și enervarea prin vorbele adresate, înseamnă de fapt că țipăm? Dar stai că totuși nu seamănă ca nivel al vocii nici cu “auuuuuuuuuuuu!” nici cu “X-ulescuuuu”. Sau una e să spui “netrebnicule, ai vărsat paharul!” decât “ți-am zis să ai grijă.” Cu alte cuvinte, există a țipa și a ridica tonul. Dar problema este cum le diferențiem? Ar trebui să existe un fel de indicator al nivelului vocii noastre. Astfel persoana de față ar avea dreptul să ne reproșeze că am țipat și noi, la rândul nostru, nu am mai contrazice-o că doar am ridicat tonul. Așadar, “când într-adevăr țipăm la cineva? “
Azi e zi mare: se scoate cd-ul cu hrusca, se sterge bine de praf si pana la revelion sa-l tot auzim. Atmosfera creata, bradul e adus in casa. Se scot globurile, se descurca beteala si se testeaza instalatia. Daca totul merge bine se trece la impodobirea bradului. Si toata lumea e in jurul bradului si isi face de lucru. Atat de mult imi place Craciunul! Si atat de frumos e Craciunul acasa! Pe seara asteptam, ca in fiecare an, cu prajituri de post , vin si suc, corul de popi. Si dai cu cantarea sa auda toti vecinii cum e de sarbatori pe la biserica. Asa se desfasoara,in fiecare an, ziua de inaintea Craciunului. Tare frumos si tare mult am asteptat-o! Acum ca am terminat cu povestitul, iaca si urarile: sa aveti o zi frumoasa de Craciun, un brad vesel si multe globuri colorate. Si fie ca macar un glob sa poarte ori o dorinta ori un gand bun pe care sa-l stiti numai voi. Spor la cumparat cadouri pe ultima suta de metri si cu grija colectionati zambetele celor care le primesc. Si in cazul in care sunteti niste fericiti si nu luati antibiotice zilele astea, sa va fie berea unsa si vinul dulce! Sa aveti un Craciun cu multe zambete si ganduri bune!
Tot in spiritul craciunului, uite o melodie misto
De-ale casei
Ehei! Si-au trecut si proiectele si-a venit si vacanta! Si, doamne ce bine mai e acasa! Se intampla sa ma simt acasa ca intr-o statiune de odihna: nu tu cluburi, nu tu ratb-uri infecte cu repiratii gura la gura, nu aglomeratie, nu metrou, nu fastfood-uri, seminarii sau cursuri. Aici totul e altfel. Cu exceptia faptului ca redescopar existenta televizorului care ma imbolnaveste inevitabil cateva ore pe zi, toate celelalte lucruri care fac parte din mine in Bucuresti, dispar. Aici exista aer curat de munte, mancare calda, vase care se umplu singure si se spala tot in acelasi mod, bautura si tigari la dispozitie, caldura si cam tot ce-ti pofteste sufletelul cand prima raza a diminetii iti trezeste ochiul lenes. E frumos acasa! Cel mai frumos! Mi s-a intamplat de cateva ori sa am falsa iluzie ca as fi vrut sa cresc la oras. Si de fiecare data cand imi amintesc asta regret si mai mult ce-am putut sa-mi doresc. A fost greu, dar am reusit sa invat ca numai fiind jos poti gasi intelepciunea necesara sa-i privesti si sa le vorbesti celor care te privesc de sus.
De-ale vacantei
Cum tot va povestesc de casa, mi-am amintit ca azi mi-au bautut la usa primii colindatori. Si pentru k nici nu trecusera bine cele 24 de ore critice de cand am parasit Bucurestiul, reactia pupilelor mele somnoroase la vederea colindatorilor a fost total stupida. Deschid repede usa, vad copilasii in fata mea si nu inteleg ce se intampla. WTF? Cersatori la ora asta? Deja ma pregateam sa spun ca n-am si sa inchid furioasa usa, cand o fetitza cu manusi rosii ma intreba: primiti cu colindul? Am ramas blocata! Ma tot gandeam in cat suntem si peste cate zile e craciunul sau daca eu personal mai stiu vreun colind. Si ea se tot uita la mine si nu stia daca sa inceapa sau nu sa cante. Mi-am dat seama ca trebuia sa spun si eu ceva…si-am zis nu si le-am inchis usa. Momentan sunt peste 24 de ore de cand am lasat Bucurestiul. Si mi-am promis ca maine o sa primesc colindatorii.
De-alea…smechere
Ca am tot zis de cele 24 de ore, hai sa le si explic. Ni se intampla, constient sau nu, sa ne simtim Bucuresteni, Brasoveni, etc si cand ne intoarcem acasa. Pentru o scurta perioada nu mai putem sa ne vedem nasucul care mai sa-i scoata ochii persoanei care ne asculta. Sau incepem a saluta lumea cu “servus”, lasand sa ne scape si noul accent dobandit. Ne trezim vorbind de fel de fel de cluburi sau de fel de fel de oameni care des ne sunt mai mult amici de…pahar. Prea trist sa-i mai spunem penibil. Prea mult sa-i mai spunem neplacut. Tocmai de aceea ar util sa urmam ca de obicei, sfatul doctorului: a nu se incerca in mod constient si pe termen lung pentru ca moaca de smecher poate produce senzatii de voma persoanelor din jur.
Inchei prin a va dori o vacanta…placuta, vesela si calda! Pana la urmatorul post fug de urgenta la o bere. In rest…o sa astept zapada.
Nu cred că mai are rost să încerc să vă povestesc cât de multe poate face omu când nu are chef să facă un anumit ceva. Așadar, după o click-uire aleatorie de bloguri, am descoperit blogul lui Minitu care mi-a reținut atenția timp de 10minute până am descoperit o chestie mișto pe care vreau să o împărtășesc și cu voi. Doamnelor și domnilor, BestJobs a înființat Joboscopul! Dacă încă mai aveți îndoieli în privința jobului ideal sau dacă vi s-a acrit de jobul actual sau dacă pur și simplu n-aveți ce face, introduceți numele și orice îndoială va dispărea! În ceea ce mă privește, e puțin riscant să fac publică descoperirea, însă e posibil ca eu personal să nu am mare lucru de pierdut pentru că jobul care mi se potrivește este…paznic de buzunare! So, you d better watch out!
Povestea Sfântului Nicolae
Sfântul Nicolae(în limba greacă biruitor de popor) provine din cetatea Patara, ținutul Lichiei și a rămas în memoria oamenilor prin minunile pe care acesta le-a săvârșit. Urmând firul poveștii se spune că era odată în cetatea Patara, un bătrând care, năpăstuit de o sărăcie cumplită, plănuia să-și vândă cele trei fete pentru a se îmbogăți. Sfântul Nicolae, aflând de suferința fetelor și de nenorocirea ce le așteapta, noaptea, pe furiș, a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mari. La fel s-a întamplat și în următorii doi ani, cu celelate două fete. Așa se întâmplă că fetele primiră zestrea dorită și reușiră fiecare să se marită și să scape de răutatea părintelui lor.
Fiecare are moșul lui
An la rînd în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moș Nicolae aduce daruri frumoase copiilor cuminți si nuielușe copiilor leneși și neascultători. Imaginea generală a moșului capătă diferite nunțe în funcție de zona despre care vorbim. De exemplu:
-
Pentru vikingi exista zeul Odin care, pe timp de iarnă, călare pe un cal cu opt picioare, călătoarea prin toată lumea răsplătind pe cei buni și pedepsind pe cei răi.
-
În Germania, Moșul călătorește împreună cu un aghiotant despre care se spune că ar fi o ființă înspăimântătoare. Moșul poartă în spate un sac cu daruri felurite și într-o mână nuielușele pentru aceia care nu au fost cuminți.
-
În Republica Ghana, Moșul care aduce daruri vine din junglă.
-
În Hawai, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, moșul coboră dintr-o barcă și colindă pe la casele oamenilor pentru a lăsa darurile.
-
În Danemarca imaginea lui Moș Nicolae este asemănătoare aceleia a lui Moș Crăciun: renii ajută în aducerea și repartizarea cadourilor. Pentru întâmpinarea moșului, copii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez în caz că moșului sau renilor li se va face foame.
-
În Siria cadourile sunt aduse de o cămilă pe data de 6 decembrie.
-
În Polonia, copiii cred că darurile pe care le primesc vin de la stele.
-
În Ungaria, îngerii sunt aceia care oferă darurile.
-
În Italia, acela care aduce daruri copiilor poartă numele La Benafa. Conform legendei, acesta a refuzat să-i conducă pe înțelepți la Bethleem. Aceasta ar fi cauza pentru care La Benafa umblă din casă în casa pentru a-l găsi pe copilul Iisus.
Am și eu moșul meu
Că tot eram eu tristă zilele astea pe motiv că de vreo doi ani, moșul m-a cam uitat, anul ăsta a ajuns și la mine. Pentru început am găsit aseară în papucii de casă o portocală de la Aura și ciocolățele de la Nadia, de la Chișinău. Portocala miroasea a portocală de iarnă, iar dulciurile au fost la fel de gustoase ca acelea aduse de Moș când eram mică. Și cum Moșul venise și la mine, am poposit în El Grande Comandante să bem cu Larisa de ziua ei. Și aici a venit marea mea surpriză! Dovadă fie că vremurile se schimbă, fie că noi creștem, fie că Moșul devine din ce în ce mai neconvențional m-am întîlnit cu Moșul și în El Grande. În mod paradoxal, abia acum realizez că este prima dată când moșul meu mi-a pus un cadou în cizmulițe și sunt sigură că și el își va da seama de asta abia atunci când îmi va citi postul:).
Una peste alta, uite un cadou pentru voi…de Moș.
Sursa: Desprecopii.com.
Campania „Un singur steag” atrage atenția asupra faptul că la momentul actual există o multitudine de steaguri naționale. Toate roșu, galben și albastru, însă în nuanțe diferite. Acest lucru îl veți observa și voi dând doar un singur click. Cele trei steaguri prezentate aparțin Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Ministerului Culturii și Cultelor și Președenției României. Aparent este vorba de un singur steag, însă nuanțele diferă atât de mult încât pus în situația de a alege steagul corect, cu siguranță vei avea îndoieli.
Cauza multitudinii de steaguri este simplă. Vag definite prin lege ca „albastru-cobalt”, „galben-crom” şi „roşu-vermion”, fiecare producător, art director sau web designer interpretează după bunul plac nuanțele tricolorului.
Scopul campaniei „Un singur steag” este acela de a propune un proiect de lege care să definească în coduri fixe cele trei culori ale drapelului. Semnează petiția online care cere reglementarea culorilor drapelului în coduri fixe. Ajută și tu la păstrarea unui singur steag al României!
Într-o intervenție telefonică la Realitatea Fm, Oana Mizil, candidata PSD pentru colegiul 20 din București, a întâmpinat ceva probleme în a răspunde la întrebarea -Care sunt cele trei puteri în stat? Pentru candidata PSD cele trei puteri în stat sunt numai două care de fapt sunt una și aceeași: „Puterea legislativă (pauză în care tușește)…puterea legislativă…”. Și cum marea revelație întârzia să apară, în cele din urmă a fost ajutată de moderatorul emisiunii.
Interesantă viziunea candidatei asupra separării puterilor în stat, însă și mai interesant este faptul că aceasta are asigurat un loc în Camera Deputaților. Conform rezultatelor parțiale, Oana Mizil a obținut un procent de 51,52%. Nu putem decât să sperăm că aceasta va ajunge în viitorul apropiat să rețină și denumirea celorlalte două puteri în stat. Nu neapărat că i-ar trebui, însă e posibil să o mai deranjeze cineva cu întrebarea.
Sursa: http://www.realitatea.net/oana-mizil-nu-stie-care-sunt-cele-trei-puteri-in-stat_404216.html
1 decembrie 1918…1 decembrie 2008, 90 de ani de la Marea Unire…si primul an cand am fost la parada.
Ca tot a fost liber de 1 decembrie am hotarat sa mergem voioase la parada sa vedem si noi ceea ce de obicei vedeam la tv. Fiind traficul deviat, ziua a inceput perfect: 15minute din Baneasa pana la Aviatorilor( cu tot cu drumul pana la statie si asteptatarea ratb-ul ). Numai ca odata ce am ajuns ne-am trezit brusc intr-un haos care parea la inceput comic: randuri si randulete cu steaguri mici si mijlocii traversau necontenit bulevardul Aviatorilor. Oamenii stiau ca pe acolo a fost trecere de pietoni si chiar daca s-a desfiintat, ghidati de un profund sentiment de patriotism, au hotarat sa nu tina cond de traficul aglomerat si de claxoanele masinilor.
Ajunsi in sir indian la Arcul de Triumf, mare multime ne-a fost dat sa vedem. De fapt, doar asta am vazut in timp ce defila parada! Multi oameni, mai multe aparate foto si o multime de poze inutile. Comicul a atins punctul culminant in momentul in care aud de undeva un copil strigand -Mama,uite tancul!.-…si ma uit spre Arcul de Triumf si intr-adevar vad si eu tancul, dar din poza tipei din fata mea. Primul tanc, al doilea tanc, -Mama, uite calutii-….si eu tot un la un slide show ma uitam. Nici pentru prietenele mele situatia nu a fost mai roz: oamenii se tot ingramadeau si impingeau de zici ca se vindea paine calda!
Asta a fost parada vazuta din ochii mei. Insa, de la tv si de prin presa va pot spune ca nu a fost nimic nou in dotarea armatei romane. Singurul element de noutate l-a reprezentat lipsa aparatelor de zbor (din cauza conditiilor meteorologice nu s-au putut ridica de la sol). Deasemenea, la Arcul de Triumf au fost prezenti: presedintele Romaniei Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu, reprezentanţi ai Executivului, corpului diplomatic, reprezentanţii cultelor şi ai partidelor. Efectul rezultatului alegerilor fiind poate mult prea recent, multi au refuzat sa dea vreo declaratie, iar interactiunea cu poporul a fost minima.
Parada militara s-a incheiat cu o foarte asteptata cana de vin fiert si un pahar de vorbe undeva prin Piata Amzei. Ziua de 1 decembrie nu stiu cum s-a incheiat, insa pentru ziua de 2 decembrie incep prin a va spune: Buna dimineatza!
Pentru ca este vacanta, iata-ma stand lejer (exprimarea elevata de la a sta tolanita) in patul din camera mea, cu cartea intr-o mana, cu paharul de vin intr-alta si cu gandurile departe. Partea buna este ca in momentul in care ale mele ganduri dau de intersectii nedirijate revin si asupra cuvintelor insiruite in cartea ce-mi sta bine fixata in mana. Si iaca ce citesc: Pitagora a avut faima de ghicitor si se spunea ca folosea pentru prezicerile sale puterea numerelor, pentru ca, dupa opinia sa, numerele sunt principiul din care iau nastere lucrurile. Suficient cat sa ma opresc din citit odata cu punctul de la sfarsitul frazei. Va sa zica numerele sunt in stransa legatura cu evolutia speciei umane si mai mult, ca intre acestea doua exista o relatie de interdependenta care se reflecta in viata noastra de zi cu zi. Fireste, este numai interpretarea mea. Dar hai sa ne gandim ce inflenta au aceste numere in cateva exemple bine cunoscute de noi toti:
-momentul in care picam un examen: sa fim noi sau profesorii, aceia care uita ca exista si numerele mai mari de 4?
-daca am tine mereu cond de numere si nu am mai uita numarul berilor, oare am mai ajunge sa dam disperati telefoane prietenilor sa-i intrebam ce s-a intamplat in seara anterioara?…nu de alta, dar tot suna cineva pretinzand dragoste mare si la prima vedere.
- evolutia sau involutia speciei umane: numarul 2 s-a dovedit a fi fatal pentru Hirosima si Nagasaki.
- si-un exemplu de prin plaiurile mondenitatii: daca si draga noastra jurnalista ar fi reusit sa numere pana la 3(nu beri, ci trupe) nu i-ar fi dat atatea batai de cap lu’ Despot, n-ar mai fi ajuns pe youtube si in mainile tuturor bloggerilor care i-au devenit fani.
Tigari de gagici, de fitze, de pitzi…ale mele sunt si le vreau! In prezent fumez vogue arome verde(in formula asta le cer la magazin pentru a nu le incurca vanzatoarea cu altele). Povestea descoperirii e simpla: dimineata, in curtea facultatii vad o tipa care fuma slimsuri cu filtrul verde. Profund impresionata am asteptat sa-si termine tigara, am vazut unde a aruncat filtrul, s-a golit curtea, am fugit repede la locul cu pricina si le-am descoperit: kiss fresh apple! Odata tigarile gasite s-a produs si…”revelatia”: e bine sa vreau sa ma las de fumat, dar numai dupa ce le fumez si pe-astea. Problema acum e faptul ca nu se gasesc in Romania, pe google(pagini in limba romana) nimic nu apare. Am gasit insa site-uri de pe care le pot comanda insa pentru asta imi trebuie un anume card. Una peste alta, vreau sa ma las de fumat, in mod cert dupa ce fumez un pachet din noile tigari descoperite, pe care in mod paradoxal,nu am de unde sa le iau. Astea fiind spuse nu-mi ramane decat sa sper intr-un salvator care in mod accidental sau nu, imi citeste insemnarea si stie vreun magazin de unde pot sa-mi procur tigarile minune. Sau…poate o sa arunce mosul vreo privire pe al meu blog si se hotaraste sa-mi faca vreo surpriza:).
Se pare ca din ce in ce mai des zilele astea se intampla sa ma intalnesc cu foste colege de liceu sau cu persoane dragi cu care nu am mai vorbit de mult tp si, incercand sa pastram ritmul unei conversatii banele de inceput, folosim foarte des intrebarea -ce mai faci? In caz ca primim un raspuns scurt si suntem pur si simplu in pana de inspiratie sau prea surprinse de intrebare, trecem rapid la a doua intrebare -dar ce ai mai facut in ultimul timp? Si aici incepe marele meu proces de constiinta…E pur si simplu cea mai grea intrebare in momentul cand stii categoric ca nu faci decat ceea ce trebuie pentru scoala si ca in rest pierzi timpul intr-un mod haotic,in cel mai ferict caz, distractiv. Si pana la urma ce nu e distractiv azi? Distractiv pentru noi sau…pentru ceilalti. Asa ca iaca ce am facut eu in ultimul timp si mai precis de la ultimul post:
1. Am trecut cu brio de 1 octombrie si am inceput facultatea cu cateva zile mai tarziu.
2. Am inceput scoala de soferi. Sper sa o si termin curand.
3. Tot in camin, tot baneasa, tot b2, alte colege de camera.
4. La multi ani, Ioana!
5. Vama Veche. Toamna mai frumos decat vara.
6. La multi ani, Claudia!
7. Blog&roll, ediția a2a!Iar karaoke, de data asta We are the champions…hm…am fi vrut noi, dar n-a fost sa fie pe placul auzului fin al juriului.
8. Zilele comunicarii. Fiind studenta la SNSPA, am hotarat sa ma simt si fcrp-ista si sa ma implic. Povestea cu care am participat o puteti vizualiza aici.
Cam asa arata raspunsurile pe care le ofer la conversatia despre care am scris mai sus, bineinteles prelungita la o cafea sau la un ceai cald, preferabil de mango. Si uite asa trec doua ore intr-o zi agitata de toamna dintr-un Bucuresti mult prea aglomerat si toxic. 2 ore?! Normal ca pe langa cele 8 puncte se adauga multe altele care nu pot fi puse pe blog, dar specifice unei discutii de fete care odinioara stiau pana si culoarea gandacilor care au aparut in camera fiecareia.
Se stinge focul,ne-nvelim cu scrum
Pieziş, spre cer ne înălţăm privirea
Şi vrem să găsim în prima stea
Căldura care ieri încă ne alina firea.
Se stinge focul, ne-nvelim cu scrum
Şi dulce şi amar ne cheamă dorul
Trăim în trei secunde câte-un an
Făr a putea să spunem…noapte bună.
Se stinge focul,ne-nvelim cu scrum
E frig, sunt ploi şi bate vantul
Se-anunţă c-o să vină iarnă grea
În loc să facem focul, am aprins ţigara.
Se stinge focul, ne-nvelim cu scrum
Vrem să urlăm, dar gura nu ne lasă.
O lacrimă ne-ntoarce obrazul drept
Dorul o ascultă şi-adoarme cu braţele pe piept.
1. Într-o însemnare realativ recentă entuziasmul şi dorul de valuri s-a concretizat în două cuvinte : Vama Veche. Aşa a şi fost, însă cu mici modificări: etajul 2 şi nu etajul 1, patul din dreapta şi nu patul din stânga, toate locaţiile în afară de Stufstock.
2. Impresii din VV:
- Dacă anul trecut mă gândeam că Vama va ajunge în timp un fel de Costineşti, ei bine anul ăsta au fost momente în care m-am simţit în Costineşti.
- Folk you şi probabil momentul în care m-am simţit cel mai bine. Cu exceptia minutelor(aparent interminabile) în care cântau oamenii chemaţi pentru a deschide spectacolul….frumos!
- Marea…preponderent plină de alge şi de meduze, însă se puteau găsi şi pungi, prezervative, sticle, coji de banană.
- Chez Alex la fel de primitor ca şi în alte dăţi.
- Berea…categoric are un alt gust în vamă!
3…zile la Sinaia. Peleş, Pelişor, Mănăstirea Sinaia, Casa Memorială George Enescu şi Cascada Urlătoare. Mi-a plăcut mult Pelişorul….tare mult! Şi dacă ar fi să mă gândesc cum mi-aş construi o casă, categoric casa lui George Enescu ar fi modelul pentru care aş opta.
4. Intenţie mărturisită de a merge la 2 măriri, din care a rămas 1…şi dacă tot se vorbea de sfârşitul lumii, a dispărut şi orice fel de intenţie.
5. Multe nopţi cu cer senin, prea multe stele şi prea multe gânduri. Gânduri din trecut şi din prezent….copaci fără pădure…sau doar prea multe stele.
6. Şi aici deja încep să mă întreb ce am mai facut?! Şi pentru că în urma unui intens brainstorming nu am găsit nimic de tastat, mă opresc aici.
Ce se aude azi?
- Azi o să fie foarte cald.
- Pfuai, iar am mult de lucru!
- Romi, pot să iau Matizul?
- Băi, ce-am mai băut aseară!
- N-ai o țigară?
- Azi nu se spală./ De ce?/ Este Schimbarea la fața a Domnului.
Ce vedem azi?
- Un parc gol.
- O țigară fumegând.
- Pachetul gol (după 4 ore de activitate cerebrală)
- Doi căței împerechindu-se.
- Muuulte prune.
- Soare.
Menționez că acestea au fost atent selecționate ca fiind cele mai interesante în intervalul 9-15. Însemnarea o voi publica atunci când va reveni semnalul.
De câteva zile mă tot gândesc să mai scriu ceva pe blog. Aș putea spune chiar că intenția mea a fost destul de serioasă din moment ce, la cafeaua de dimineață când încercam să conturez în linii mari programul zilei, de fiecare dată apărea și punctul: însemnare pe blog. Cauza întârzierii categoric nu a fost lipsa de subiecte pentru că fie prin procesul comunicării în doi pași, fie prin răsfoirea unor ziare sau a unor bloguri, lucruri interesante s-au găsit. Nici lipsa de inspirație în dezvoltarea unui subiect nu cred că a lipsit. Și atunci tot am stat și m-am gândit ce se întâmplă, de ce oare nu am chef de nimic?
Prima scuză care s-a concretizat a fost o stare de vegetare maximă…însă, la o a doua analiză a scuzei(pe care de altfel o găsesc foarte serioasă), am realizat că mereu în ceea ce mă privește, dar în proporții diferite, există o astfel de stare. Hm….și atunci ce să fie? În spațiu, localizată fiind la mine în cameră, pe jumătatea dreapta a patului, după o scurtă, dar atentă privire în jur încep să-mi dau seama: haine aruncate, bagajul desfăcut…MERG LA MARE! Tot în coordonate spațiale tastând, începând cu data de 9 august, între orele 9:30-10:00, voi putea fi găsită în localitatea Vama Veche, la primul hotel(sau ce o fi), de pe strada principală, cunoscut drept Chez Alex, sper la primul etaj, pe partea cu marea, camera a doua, patul din stânga. Folk you, Stufstock, Expirat, Stuf, La Mitocanu, La canapele, prosop albastru vis-a-vis de Shire sunt alte căteva locații în care voi fi până pe data de 17 august.
Acestea fiind tastate și însemnarea gata de publicare, să ne vedem cu bere pe plaja din Vama Veche, căci în ceea ce mă privește pot spune doar atât: Acum știu că marea mă așteaptă!
And for the good old times…VAMA 2007
O legătură evidentă a însemnării de astăzi cu aceea de ieri este faptul că sunt într-adevăr în urmă cu știrile. Dar, la fel ca ieri, concluzia rămâne aceeași:) . Însemnarea de față îmi confirmă încă o dată faptul că anturajul rămâne o sursă de informare foarte eficientă. Și, spre rușinea mea, în procesul comunicării în 2 pași, cel mai des fac parte din categoria subiecților care primesc informația. Cu alte cuvinte, într-o conversație total obișnuită cu vară-mea, despre ce se mai poartă, ce se mai mănăncă, unde să mai mergem și ce a mai văzut fiecare, la un moment dat sunt întrebată : “Stii că Vaticanul crede în extratereștri?”. Așa că pune repede de o cafea, fugi și cumpără țigări și prepară știrea cât e “caldă”.
Jose Gabriel Funes, preot iezuit, consilier al Papei Benedict al XVI-lea și astronom-șef al Observatorului Astronomic de la Vatican, nu elimină ipoteza conform căreia extratereștrii există. Acesta subliniază faptul că existența extratereștrilor nu contrazice dogma religioasă : „Tot aşa cum pe Pământ există o multitudine de creaturi, unele fiinţe create de Dumnezeu, poate chiar inteligente, ar putea popula alte planete. Asta nu intră în contradicţie cu credinţa noastră, deoarece nu putem pune limite libertăţii creative a lui Dumnezeu“. Jose Gabriel Funes emite în continuare o noua ipoteză legată de extratereștri. Plecând de la premiza că putem privi extratereștrii ca fiind “frații” noștri, pe de o parte, aceștia pot fi rasa pură, care să nu fi săvârșit păcatul originar precum rasa umană și implicit să nu mai aibă nevoie de mântuire. Pe de altă parte, în caz contrar, revenirea lui Iisus pe pământ va răscumpăra atât păcatele oamenilor cât și pe acelea ale extratereștrilor.
Deși inițial întrebării de mai sus i-am răspuns cu un zâmbet generos (menționez că în cazul în care mă întreba încă o dată, consideram că am auzit cel mai tare banc pe ziua de azi), citind și recitind diferite articole, reacția mea s-a schimbat. Într-o lume în care semnele și semnalele altor specii apar în mod repetat și oamenii sunt din ce în ce mai dezorientați, biserica trebuia să reacționeze. La fel ca în cazul Codul lui Da Vinci, în momentul în care propagarea informației devine foarte greu de controlat, trebuie să fie luate anumite măsuri pentru a înlătura din credința poporului îndoiala și scepticismul. Astfel apare apelativul “fratele nostru extraterestru” și implicit posibilitatea ca extratereştrii să fi rămas “în deplină amiciţie cu Creatorul”.
Sursa: www.cotidianul.ro/ www.evz.ro
Zilele trecute am auzit de existența unui vaccin anti-fumat. Hm, ceva nou pe piață. Știam de existența unor pastile sau chiar a unei gume, dar tot din auzite, știam că rezultatele obținute au fost slabe.
Așa că iată-mă azi, în balcon, în fața laptop-ului (cu wireless furat de la pensiunea de vis-a-vis), cu țigara în mână și cafeaua lângă, dând search pe google despre vaccinul anti-fumat. Spre surprinderea mea, am decoperit că am rămas taaare în urmă cu știrile, dar nu-i panică, am tot timpul mai ales că intru în categoria student în vacanța sau mai bine zis, spre fericirea mea, student în concediu cu plată:). Așadar, articolul studiat apare cu data de 14septembrie 2005 și aduce în atenția cititorilor existența unui vaccin care reduce asimilarea nicotinei de către creier. Acest fapt se spune că ar anula senzația de plăcere și că pe termen lung ar conduce la dispariția dependenței. Hm, interesant! Mai ales că mai puțin de jumătate(40%) dintre persoanele supuse testului chiar s-au lasăt de fumat în cel mult!:) 9 luni! Iată un procent destul de încurajator pentru un fumător! Însă, din păcate, doritorii vor trebui să aștepte până în 2010 pentru procurarea vaccinului. Există totuși și o parte bună. De acum nu mai trebuie să facem promisiuni de genul: pe 1 ianuarie mă las, sesiunea asta și gata etc. Este mai simplu și mai convingător pentru cine ne ascultă să spunem…din 2010!
Și cum țigara mi s-a terminat și concediul cu plată prevede totuși anumite îndatoriri casnice:), să ne auzim cu bine la următoarea însemnare:) .
Metallica live în România! Iată un concert pe care îl așteptam de multă vreme! Acum e greu să găsesc cuvintele care să traducă emoția, extazul, atmosfera,…spectacolul. De fapt nu cred să existe cuvinte sau imagini care să exprime întru totul ce s-a întâmplat în 23 iulie pe stadionul Cotroceni.
La ora 16:30 s-a permis intrarea pe stadion. Cu toate că avem loc, am ajuns acolo în jurul orei 17. Poate că nerăbdarea era prea mare sau poate că aveam nevoie de un loc unde să pot simți că într-adevăr se întâmplă. Timpul a trecut destul de repede, având ca reper 3 momente plăcute sau interesante.
Primul…berea pe care o savuram liniștită (ținând cond că a fost 5 ron paharul, menționez că și dacă mi-ar fi fost sete, tot liniștită aș fi savurat-o), privind gazonul puțin populat și tribunele relativ goale, încercând să depășesc orele rămase și să-mi imaginez cum va fi totul în jurul orei 21.
Al doilea moment…fulger, tunet, ploaie. Umbrela Coca-Cola drept adăpost. Am invidiat oamenii cu pelerină, șapcă, hanorac.
Al treilea moment sau back in business!:) Cum ploaia nu dădea semne că se va opri și timpul, din auzite, se apropia de ora 20, ceva trebuia făcut. Și cum gașca nu era în totalitate reunită pentru că o amică trebuia să ajungă pe la 20, am sunat și am comandat pungi care să ne salveze parțial de ploaie. Supriza a fost că nu am primit pungi ci saci menajeri. Așa că pune-te pe făcut pelerine de ploaie și poze pentru a marca momentul. Și dacă tot aveam muuulți saci și zero țigări…de ce să nu-i și comercializez? Dat fiind faptul că se arătau mulți doritori prin preajmă, sacul de gunoi a devenit echivalentul unei țigări, iar pelerina gata făcută echivalentul a două.
În jurul orei 20 a urcat pe scenă trupa The Sword. Așa se face că pentru o oră am mai uitat puțin de ploaie, de hainele ude și de frigul de afară.
Metallica și…nothing else matters! Începând cu ora 21 până în jurul orei 23:30, totul s-a schimbat, nimic nu a mai contat. Țin să precizez că, în ciuda efortului depus și a oamenilor contactați, nu am reușit să-mi amintesc toate melodiile, dar în mare playlist-ul a fost format din melodii ca: Ride the lightning, For whom the bell tolls, Fade to black, Master of puppets, Welcome home(Sanitarium), And justice for all, Harvester of sorrow, One, Sad but true, Nothing else matters, So what, Seek and destroy. Cunoscătorii pot adăuga melodiile pe care le-am omis.
Cu riscul de a mă repeta, mărturisesc încă o dată că nu cred că există cuvinte care să exprime spectacolul și din teama de a nu mă putea ridica la valoarea celor văzute prefer să spun doar atât: Metallica și…nothing else matters!
Și iată și câteva poze cu sacii…
Pornind de la premiza că fiecare este dependent de ceva, fie tutun, droguri, sex, alcool, serviciu s.a… iată un test care aduce dependenţa şi la nivelul blogosferei. Testul poate fi efectuat atât de persoanele care au blogguri sau scriu pe blogguri dar şi de persoanele care pur şi simplu citesc blogguri.
În urma testului, fiind încă la nivel de începător, am ieşit dependentă de blogging în proporţie de 65%. Good score! Mai ales că pentru prima dată mă văd nerăbdătoare şi entuziasmată în privinţa unei creşteri a dependenţei mele de…ceva.
Şi, pentru că o dependenţă în plus sau în minus nu dăunează grav sănătăţii cât timp este controlată, how addicted to blogging are you?
Azi, sau mai bine zis ziua căreia ieri i-am spus “azi”, m-am hotărât să scriu despre stări. Nu voi încerca să prezint o analiză generală și elaborată, ci pur și simplu îmi voi traduce gândurile și le voi limita la scurte fragmente de/din timp.
Există stări…și stări și deseori tindem să ne pierdem conștient sau inconștient în complexitatea lor. Însă, în mod cert, maniera în care o persoană reacționează la un moment dat față de un anumit stimul reprezintă semnul definitoriu pentru cunoașterea interpersonală. Problema apare în situația în care o persoană, confruntată cu același stimul, reacționează în mod diferit față de noi. În acest moment întorsătura de situație ne blochează. Cunoaștem atât de bine motivele(fie de ordin emoțional, fie educațional) pentru care noi reacționăm într-un anumit fel în situația de față, încât orice altă reacție pare că nu-și găsește locul. Sunt situații în care această diferență dă naștere unui conflict psihic care aduce în discuție valorile fundamentale și apoi modul personal de administrare a lor precum și deciziile luate de-alungul timpului. După un lung proces de analiză, sfârșim prin a înțelege reacțiile diferite, însă în cazul meu, de foarte puține ori prin a le accepta. Problema devine mai complicată în momentul în care subiectul nu mai este un simplu trecător pe stradă sau prin viața noastră, ci un prieten apropiat cu care împărțim sentimente și amintiri. Atunci situația se schimbă. Intervine slăbiciunea naturală firii omenești și tindem să trecem cu vederea, să acceptăm explicații de a căror valoare ne îndoim și să continuăm deciziile luate odinioară în speranța că cineva, ceva se va schimba. Tot acest precedeu poartă denumirea de “șansă” și deseori apare folosit în expresia “a da o șansă”, în mod subiectiv, adesea tradusă printr-o mică modificare de sintaxă “a mai da o șansă”. În funcție de stimulul care generează reacțiile, apar situații când, prin “a mai da o șansă”, știm că există o mare posibilitate să ne mințim și în timp să ajungem la același conflict de ordin psihic. Însă, în mod paradoxal, în ciuda acestui considerent, hotărâm să trecem cu vederea și să mergem mai departe.
Și totul pentru ca în ziua căreia îi spunem “azi” și nu “ieri” să ne putem mulțumi sau consola cu gândul că “I did it my way”.
Încă o zi dedicată filmului. De data asta…Jeux d’Enfants. Mă așteptam să văd o poveste mai mult sau mai puțin siropoasă, cu replici care amintesc de existența lui Făt Frumos și a Ileanei Cosânzeana care își încheie povestea cu același tipic happy end. Nimic nou, aceeași poveste lineară, prezentând numai alți actori și alte efecte speciale.
Ei bine, Jeux d’Enfants se îndepărtează puțin și aduce o altfel de poveste ale cărui reguli sunt guvernate de un singur joc: faci sau nu?
În primul rând, din punct de vedere al nostalgiei pentru copilărie, filmul conturează ființa umană în postura imposibilității de a depăși copilul care a fost odinioară. Indiferent de statut sau status, fiecare păstreză în sine o parte a copilului de la începuturi. Unii aleg să o arate, să o folosească, să se bucure de ea, alții o ascund atât de bine încât se întâmplă să uite definitv că odată, înainte pesoanei din prezent, a existat și un copil.
În al doilea rând, în Jeux d’Enfants viața privită ca un joc( La vie en rose) devine cea mai bună soluție pentru depășirea momentelor dificile, pentru a ieși din cotidian, pentru a evada din regulile stricte impuse de societate. Reguli care în timp ajung să ne guverneze viața și pot conduce la anihilarea eul-ui pentru a deveni scalvul timpului, banilor, societății.
În al treilea rând există clasicul cuplu care tot în regulile jocului va trebui să facă față celei mai mari provocări: capabil sau nu să iubești?
“Memoirs of a geisha” ilustrează povestea lui Chiyo Sakamoto care la vârsta de 9 ani este vândută unei case de gheișe. Peste ani, micuța Chio devine Sayuri, cea mai faimoasă gheișă din Gion, Kyoto. Prin personajul Sayuri, Steven Spielberg conturează cultura japoneză a gheișelor, o lume complet diferită în care frumusețea, grația și eleganța ascund în fapt îngrădire, dezonoare și interdicție.
Filmul merită văzut în primul rând datorită faptului că oglindește o lume necunoscută, pot spune chiar fascinantă, în care aparența te seduce iar adevărul pare substitutul cruzimii. Sublimul este ascuns în gratii pe care numai iluziile și dorințele le pot depăși.
În al doilea rând filmul relevă deosebirea între o gheișă și o prostituată. Cu excepția sumelor de bani pentru favoruri sexuale, totul este diferit…până și actul sexual devine ceva cu totul special, cu accente mistice.
În al treilea rând “Memoirs of a geisha” a obținut 3 Oscar-uri, alte 16 premii și 28 de nominalizări.
Și nu în ultimul rând “Acestea nu sunt memoriile unei împărătese…sau ale unei regine…acestea sunt memorii de un alt fel.”
