In loc sa va povestesc cu spor despre cum mi-am petrecut eu timpul in care degetele nu mi-au atins tastatura, mai bine trec direct la subiectul acestei insemnari: va invit cu drag sa participati la Olimpiada 2.0!
Ce este Olimpiada 2.0?
” O competie online care isi propune sa puna in valoare abilitatile pe care participantii le au in domeniul relatiilor publice.”
Obiectivul competitiei consta in a genera mesaje de relatii publice prin intermediul insemnarilor de pe blogurile proprii, respectiv mesajelor transmise prin intermediul conturilor de twitter. “
7 motive pentru a participa la Olimpiada 2.0!
1. Pentru a-ti aplica cunostintele de Relatii Publice
2. Pentru a invata Relatii Publice
3. Pentru a primi o diploma pentru merite in comunicarea online
4. Pentru ca ai sansa sa lucrezi pentru un client real: KFC Romania
5. Pentru ca munca ta va fi analizata de KFC Romania, Project 365 Communication si Agentia On Media – asa ca da tot ce ai mai bun pentru ca in vremuri de criza nu stii de unde sare colacul de salvare
6. Pentru ca presupune lucru in fata ecranului…la mare, la munte, la serviciu, mahmur, treaz, in costum pompos sau doar in chiloti
7. Pentru ca orice s-ar spune, ne place sa mancam la KFC si, in fond, cui nu i-ar placea sa manance o luna intreaga pe moka?!
Acestea fiind spuse nu-mi ramane decat sa urez multa bafta celor care vor sa participe. Personal, datorita unor probleme de ordin genetic, nu am cum sa intru in competitie, insa tastetele mele s-au ambitionat sa tina pasul cu actiunea. Asa deci, sa ne citim si in continuare in Olimpiada 2.0!
Zilele trecute am primit o leapsa pe care cu rusine in taste o onorez abia acum. Leapsa vrea a se deschide sertarul cu amintiri si a se gasi acolo un profesor care a incercat sa ne citeasca aptitudinile, care s-a implicat smai mult decat ii dicta salariul si care, prin urmare, ne-a influentat “cariera”. Ei bine, profesori care sa predea cu pasiune am intalnit cativa, dintre care unul a reusit chiar sa ma faca sa invat istoria din placere, insa nu ca pe o eventuala cariera. Insa exista o persoana care a vazut in mine mai mult decat cei din jurul meu, care mi-a cultivat talentul si m-a incurajat cat de mult a putut. Si aceasta persoana este invatoarea mea din 1-4.
Era pe vremea cand se faceau tot felul de scente si spectacole. De sarbatori, sfarsit de an sau bine cunoscutele serbari. Fiecare cu rolul lui, in fata tuturor. Ei bine, la una dintre aceste serbari toata clasa pregatea o sceneta. Iar eu primisem rolul cel mai mic: rolul unui baiat care trebuia sa spuna” Stai ca trag! Nu te misca!”. Nu-mi placea rolul si ma infuria ideea ca nici macar un rol de fata nu am primit. Asa ca la primele repetitii, imi rosteam rolul in sictir si abia ce asteptam recreatia. Asta pana cand am vazut ca rivala mea la invatatura este apreciata pentru modul in care isi interpreteaza rolul…de fata. Iar pe vremea aceea asemenea lucru era o adevarata tragedie! Asa ca, in momentul in care mi-a venit randul , mi-am rostit replica cu o asemenea ambitie incat invatatoarea mea, dupa ce m-a analizat lung cateva secunde, mi-a spus ” Tu poti mai mult. Spune si rolul lui.” Deja nu mai conta ca aveam rol de fata sau de baiat, ci faptul ca primisem un rol in plus si ca atentia era acum focalizata in jurul meu. Am ajuns sa interpretez rolul principal al scenetei si sa particip la tot felul de piese de teatru organizate la Casa de Cultura a orasului meu. Imi descoperisem o pasiune si ma chinuiam sa fiu din ce in ce mai buna. Oricum eram cea mai buna, insa invatatoarea mea ma facea sa cred ca puteam fi cu mult mai mult de atat.
Asta este povestea mea. Dar sunt sigura ca si voi aveti alte povesti la fel de frumoase. Si poate ati intalnit profesori pe care ati vrea sa-i vedeti la Gala Premiilor in Educatie. Asa ca leapsa merge mai departe la Ioana, Andreea si la oricine crede ca povestea lui merita spusa.
Iata-ma din nou aruncandu-mi tastele pe monitorul vostru, continuand o noua leapsa lansata de Hotcity:
“Tema este: Funny Love Songs. Adica pe limba noastra, cantece de dragoste care ne fac sa murim de ras. Iar daca mai traducem si versurile pana aici ne-a fost, s-a terminat cu romantismul.
De acesta data, miza scrisului este un abonament pentru 2 persoane la B’estFest: tu si el- da misto si-l iei prin surprindere, tu si ea- prietena careia i-ar face bine o rasplata pentru cate lacrimi a adunat dupa tine, sau pur si simplu ei 2- un ban in plus in urma vanzarii biletelor niciodata nu strica .
Asa deci, iaca-ta si love songu’ care ma prapadeste de ras:
Eheei..s-acu’ e-acu’ caci tre sa vin si cu o traducere care cred ca ar suna cam cum urmeaza :
There’s harmony in our home
Love is everywhere
The pelargonium is in bloom in the vase
The stars is up in the sky
Love is beyond any limits
The sun in the sky is you
I produce many leucocytes
When you say you love me.
Acum hai sa vedem care e love songu’ generator de haha si pentru Ioana si Roxana.
Aburi de cafea cu zahar populeaza incaperea, tigara aprinsa, zace linistita in scrumiera. Laptopul pornit si ochii atintiti asupra blogurilor dragi. Asa s-a intamplat sa aflu de la Marie Jeanne de prima leapsa cu premii Redd’s. In alta ordine de litere, blogeritele sunt invitate sa tasteze povesti frumoase despre prietenele lor. Cele mai frumoase 2 povestioare primesc cadou un mobilier de teresa foarte placut. Mai mult,
“Castigatoarele vor primi si cate un bax de 24 de beri in fiecare luna de vara pentru a avea asigurata buna dispozitie pe toata durata verii.”
Acestea fiind tastate…sa lasam firul povestii sa inceapa…
Doua domnite, o singura poveste
Demult, tare demult…doua domnite cu gandul la Fat Frumos, dara in lipsa cestuia, teseau de zor panza in care isi ocroteau sentimentele. Vorbele, cele ce demult isi pierdusera semnificarea, se lasau uitate in murmurul de sclipiri ale ochilor. Aproape de dansele, frunzele valsau incet in culori vii, in culori pestrite pana cand se lasau pierdute in vantul care avea sa le dea rod din nou. In dansul frunzelor ce veneau si plecau, tesatura le deveni mai usoara si mai usoara pana cand panza prinse a se tese parca de una singura. Insa, vantul, cel datator de rod, aducea cu sine si vremuri grele cand firul alb disparea in prea mult rosu…si rosul nu era tocmai pe placul ambelor domnite. Dara panza cea di’mprejurul era de o asemenea frumusete ca rosul se contopea in zambetul alb si felurite modele stateau a prinde viata.
Vazand acestea, domnitele dorira sa dea panzei un nume, un nume asa de vrednic incat sa le poarte povestea mai departe si mai departe… Asa aparu incununata in zambete Panza Prieteniei. Iara cum frunzele isi schimba grabite vesmantul in cautarea altuia care sa le oglindeasca mai bine gingasia, asa si panza noastra nu-si mai gasea locul in lacasul timpului. Si-atuncea domnitele se pusera a cauta spre miazazi in miazanoapte coltul de lumina in care panza noastra sa prinda viata. Calea le fu lunga si drumul tare greu caci locul dorit trebui cautat intrinsele si asemenea lucru rareori se intampla a fi gasit.
Povestea spune ca domnitele nu s-au intristat, ba chiar au prins ceasta cautare ca fiind o proba in plus pentru dansele. Asa se face ca, dupa multe cautari, domnitele au deprins ca locul cel mult cautat este asa de simplu de gasit. Caci prietenia ce si-o poarta nu-si poate gasi un salas mai bun decat cela al sufletului. Si de atuncea’nainte domnitele au tesut cu mai mare bucurie panza noastra.
Si’amu de-ti trece pe cele hotare si de le veti zari, bucuroase va vor povesti cum ca prietenia nu se poarta la vedere si cum ca ea n-are aseaman in fata timpului. Si’asa am incalecat pe-o sa si v-am povestit de domnita mea.
Acestea fiind spuse, umbla vorba prin blogosfera ca leapsa e musai sa mearga mai departe. Si pentru ca e vorba de Redd’s si de prietenie, leapsa va pleca la Cora, Roxana si Andreea.
Unul dintre subiectele preferate al femeilor este cu siguranta imaginea nuntii. Bineinteles cu accent pe detaliile care intr-adevar conteaza: rochia de mireasa, buchetul de flori, luna de miere, costumul lui, cu alai sau fara, numarul invitatilor si lenjeria intima. Partea foarte misto e ca fiecare femeie are viata de mult planificata. Cele mai multe isi doresc sa devina neveste pana in 28 de ani si mamici in jur de 30, cel tarziu. Iubire…perfecta? Aici avem alta discutie pentru ca desi deocamdata sunt singure si chiar fara un orizont satisfacator macar din punct de vedere sexual, femeile stiu sigur ca iubirea perfecta va aparea. Probabil odata cu casatoria… si asta deci pana in 28 de ani. Asa se contureaza drumurile pe la 20 de ani, insa, pentru noi, dragele mele, statisticile spun altceva:
Barbatii sunt de 10 ori mai speriati de gandul ca se pot casatori cu persoana nepotrivita, decat de a nu se casatori vreodata
8 % nu vor sa se casatoreasca niciodata, 62 % vor sa se casatoreasca, iar jumatate din acestia se afla in cautarea perfectiunii si numai 30 % asteapta sa vada ce le rezerva viitorul
4 din 10 burlaci nu doresc sa aiba copii
Barbatii celibatari nu sunt nefericiti: o mare parte dintre acestia au cariere de succes, multi prieteni si teluri inalte, nefiind ingrijorati de faptul ca nu sunt casatoriti
Mai trebuie oare sa amintim si faptul ca deja devin specie pe cale de disparitie? Asa ca haideti, dragele mele, sa incercam sa fim putin mai realiste decat de obicei si sa analizam bine sansele de a prinde sau nu… pestisorul de aur. Ponderea scazuta a barbatilor sau… goana dupa aur este in plina ascensiune. Dar chiar si asa… merita sa ne batem capul de acum?
De cateva zile ma regasesc tot mai mult intr-un post scris cu ceva timp in urma. Ma regasesc prin faptul ca, atunci ,la fel ca si azi, scopul era sa ma citesc pe mine si nu pe cei din jurul meu. Si am reusit in masura in care avand ipoteza, am identificat problema, am gasit solutiile cele mai convenabile si am intors pagina.
Insa azi, iar este o zi lunga. Si maine si poimaine si inca un numar nedefinit de zile. Mai putin lungi.
Cautand printre copacii pe care ii lasam in urma mea, ziua lunga si-a gasit explicatia in faptul ca ea este stapana unui singur gand. Care apare si dispare in mod constant si aleatoriu. Un gand care se poarta greu, dar cu care esti nevoit sa mergi pana cand se va purta usor. Pana cand ziua nu va mai fi lunga. Pana cand totul va redeveni normal. Si pana cand pagina se va intoarce de la sine.
Titlu fiind anuntat, pentru a evita risipa de caractere specifica mainilor care va tasteaza acum, sa dam drumul recomandarilor:
A se strage de indata cei 5 membri ai echipei (de preferinta se recomanda ca acestia sa fie prezenti cu ambele urechi, insotite de ambii ochi )
A se evita gandul ca “Olimpiadele Comunicarii nu mai au rabdare” pentru a dobandi eficienta in gandire
A se da permis de trecere numai ideilor intr-adevar bune (caci celelalte sunt numai ostenire inutila a gurii, care se recomanda de asemenea a fi odihnita si rabdatoare)
A se definitiva formularul de inscriere NUMAI conform regulilor pe care le gasiti aici
A se trimite cu mare bagare de seama
A se astepta feedback-ul nostru ca totul e ok… sau nu
Acestea, ca de obicei, fiind tastate, nu-mi ramane decat sa urez participantilor spor in concentrare, lumina in idei si bafta la preselectii!
Anul trecut am participat la Olimpiadele Comunicarii. Eram 5 oameni entuziasmati, optimisti, pusi pe treaba si foarte diferiti. Din nefericire, diverisitatea caracterelor, considerata de unii a fi un punct forte, pe noi nu ne-a ajutat sa trecem de preselectii. Insa, atat cat am putut cunoaste atunci din Olimpiadele Comunicarii a fost suficient sa ma pun azi pe tastat si sa insir cu nostalgie gandurile de demult. Caci pentru mine OC sunt o poveste frumoasa. Care, ca orice alta poveste are etapele-i caracteristice:
se ia feciorul de imparat, tradus in expresii tipic liceene a fi necopt sau neinitiat, se trece prin diferite probe intermediare care ii scot la iveala talente pana acum nedescoperite, primeste ajutorul personajelor auxiliare pentru depasirea obstacolelor si este pus fata in fata cu proba finala pe care firul povestii spune ca o va depasi numai prin curaj,istetime, perseverenta si intelepciune.
Participantii la OC urmeaza firul povestii, insa „imparatia” nu este mereu a celor mai buni ci a celor care stiu cel mai bine sa-si administreze punctele forte si punctele slabe in si cu echipa din care fac parte. Dar asta este povestea mea, povestea zilei de azi si probabil povestea careia voi continua sa-i imbogatesc contururile pana pe 22 mai. Caci anul asta povestea mea se scrie din spatele scenei, din echipa de organizare. Dar gata cu tastatul… caci mai au si altii povestea lor de spus. Tocmai din acest motiv continui leapsa Corei si va invit la o noua provocare:
Deschideti cu grija sertarele mintii, scoateti de acolo toate conferintele la care v-ati pierdut timpul si haideti sa participam la unele cu adevarat misto, demne de Olimpiadele Comunicarii. Acestea fiind tastate, rogu-va deci a raspunde la cele ce urmeaza:
1. Care sunt subiectele pe care te-ai saturat sa le tot auzi la conferinte ?
2. Ce subiecte ai fi interesat sa auzi la conferintele OC ?
Leapsa continua si ea firul…online-ului si merge la:
Ehei si precum zice blogosfera, leapsa merge mai departe catre cine mai doreste si cine mai pofteste. Multa bafta participantilor in rezolvarea campaniilor si…sa ne vedem voiosi la preselectii!
Exista momente de impasuri si in mod cert asta este unul dintre ele. Vreau sa ma gasesc pentru ca nu stiu daca „sa ma regasesc” este in totalitate ceea ce caut. Sunt momente cand, mai grav decat faptul ca nu stii ce anume vrei, este faptul ca nu stii unde te afli. Nu-ti gasesti coordonatele prezentului pentru a putea sa te legi de cele ale viitorului. Nu stiu ce vreau. Acum jumatate de an ma resemnasem cu ideea ca stiu ce ar trebui sa vreau. Insa, astazi, pusa fata in fata cu rezultatul concret, se pare ca nu ma regasesc in el. Si poate pofta vine mancand, insa mie imi lipseste pofta de a incepe sa mananc. Si nu simt nici macar inceputul pasiunii de a face un lucru. Nu ma gasesc pentru ca nu stiu ce vreau. Nu ma gasesc pentru ca nu stiu unde sunt. Nu ma gasesc…pentru ca nu stiu cine sunt. Vreau sa ma gasesc.
Later edit: „Vreau sa ma gasesc” este un post simplu pentru ca este cunoscut de catre toti. Este un post greu in momentul in care apare exigenta solutiilor. Si pentru ca de la Roxana citire a aparut exigenta, iaca si solutiile gasite:
1. Se ia una bucata de ciocolata buna…si se epuizeaza in vazul lumii ca si cum nu te-ar vedea nimeni
2. Se trage aer adanc in piept si se paseste apasat pentru a se simti taria asfaltului de sub picioare
3. Se arunca ochii in jur si se deschide telefonul. Se constata: time management si time is money si noi ne gandim la filozofii in vant? Pune, fata draga, mana pe tasta si scrie ceva sexy. Gandeste ceva sexy. Si te vei simti sexy!
4. …pentru ca locul potrivit e numai al nostru, meseria e a lor
Zilele trecute am aflat de povestea Alexandrei Aron:
La doar 20 de ani Alexandra se luptă pentru viața ei: GLIOBLASTOM MULTIFORME- cea mai agresivă formă de tumoră malignă care există.
Povestea Alexandrei o gășiți aici și aici. Viitorul îl puteți scrie chiar voi, donând câțiva bănuți în următoarele conturi:
RO90MILB 0000 0000 0064 5197 – cont RON
RO35MILB 0000 0000 0064 5217 – cont EUR
RO76MILB 0000 0000 00 64 5255 – cont USD
CNP – 2880419212718
Mărturisesc că este prima dată când am decis să pun stop compătimirii și să încep să acționez. Pentru că nu este de ajuns să știm ce se întâmplă în jurul nostru. Trebuie ca noi să încercăm să schimbăm ceva fie și numai cu gândul „ Și dacă mi s-ar întâmpla mie?” Așa că, hai să renunțăm la pachetul de țigări de azi, la cel de mâine și de poimâine și hai în loc să ne afumăm plămânii, să ajutăm la creșterea șanselor de viață pe care le are Alexandra. Haideți să fim oameni printre oameni!
1 decembrie 1918…1 decembrie 2008, 90 de ani de la Marea Unire…si primul an cand am fost la parada.
Ca tot a fost liber de 1 decembrie am hotarat sa mergem voioase la parada sa vedem si noi ceea ce de obicei vedeam la tv. Fiind traficul deviat, ziua a inceput perfect: 15minute din Baneasa pana la Aviatorilor( cu tot cu drumul pana la statie si asteptatarea ratb-ul ). Numai ca odata ce am ajuns ne-am trezit brusc intr-un haos care parea la inceput comic: randuri si randulete cu steaguri mici si mijlocii traversau necontenit bulevardul Aviatorilor. Oamenii stiau ca pe acolo a fost trecere de pietoni si chiar daca s-a desfiintat, ghidati de un profund sentiment de patriotism, au hotarat sa nu tina cond de traficul aglomerat si de claxoanele masinilor.
Ajunsi in sir indian la Arcul de Triumf, mare multime ne-a fost dat sa vedem. De fapt, doar asta am vazut in timp ce defila parada! Multi oameni, mai multe aparate foto si o multime de poze inutile. Comicul a atins punctul culminant in momentul in care aud de undeva un copil strigand -Mama,uite tancul!.-…si ma uit spre Arcul de Triumf si intr-adevar vad si eu tancul, dar din poza tipei din fata mea. Primul tanc, al doilea tanc, -Mama, uite calutii-….si eu tot un la un slide show ma uitam. Nici pentru prietenele mele situatia nu a fost mai roz: oamenii se tot ingramadeau si impingeau de zici ca se vindea paine calda!
Asta a fost parada vazuta din ochii mei. Insa, de la tv si de prin presa va pot spune ca nu a fost nimic nou in dotarea armatei romane. Singurul element de noutate l-a reprezentat lipsa aparatelor de zbor (din cauza conditiilor meteorologice nu s-au putut ridica de la sol). Deasemenea, la Arcul de Triumf au fost prezenti: presedintele Romaniei Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu, reprezentanţi ai Executivului, corpului diplomatic, reprezentanţii cultelor şi ai partidelor. Efectul rezultatului alegerilor fiind poate mult prea recent, multi au refuzat sa dea vreo declaratie, iar interactiunea cu poporul a fost minima.
Parada militara s-a incheiat cu o foarte asteptata cana de vin fiert si un pahar de vorbe undeva prin Piata Amzei. Ziua de 1 decembrie nu stiu cum s-a incheiat, insa pentru ziua de 2 decembrie incep prin a va spune: Buna dimineatza!
Într-o intervenție telefonică la Realitatea Fm, Oana Mizil, candidata PSD pentru colegiul 20 din București, a întâmpinat ceva probleme în a răspunde la întrebarea -Care sunt cele trei puteri în stat? Pentru candidata PSD cele trei puteri în stat sunt numai două care de fapt sunt una și aceeași: „Puterea legislativă (pauză în care tușește)…puterea legislativă…”. Și cum marea revelație întârzia să apară, în cele din urmă a fost ajutată de moderatorul emisiunii.
Interesantă viziunea candidatei asupra separării puterilor în stat, însă și mai interesant este faptul că aceasta are asigurat un loc în Camera Deputaților. Conform rezultatelor parțiale, Oana Mizil a obținut un procent de 51,52%. Nu putem decât să sperăm că aceasta va ajunge în viitorul apropiat să rețină și denumirea celorlalte două puteri în stat. Nu neapărat că i-ar trebui, însă e posibil să o mai deranjeze cineva cu întrebarea.
Campania „Un singur steag” atrage atenția asupra faptul că la momentul actual există o multitudine de steaguri naționale. Toate roșu, galben și albastru, însă în nuanțe diferite. Acest lucru îl veți observa și voi dând doar un singur click. Cele trei steaguri prezentate aparțin Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Ministerului Culturii și Cultelor și Președenției României. Aparent este vorba de un singur steag, însă nuanțele diferă atât de mult încât pus în situația de a alege steagul corect, cu siguranță vei avea îndoieli.
Cauza multitudinii de steaguri este simplă. Vag definite prin lege ca „albastru-cobalt”, „galben-crom” şi „roşu-vermion”, fiecare producător, art director sau web designer interpretează după bunul plac nuanțele tricolorului.
Scopul campaniei „Un singur steag” este acela de a propune un proiect de lege care să definească în coduri fixe cele trei culori ale drapelului. Semnează petiția online care cere reglementarea culorilor drapelului în coduri fixe. Ajută și tu la păstrarea unui singur steag al României!
Sfântul Nicolae(în limba greacă biruitor de popor) provine din cetatea Patara, ținutul Lichiei și a rămas în memoria oamenilor prin minunile pe care acesta le-a săvârșit. Urmând firul poveștii se spune că era odată în cetatea Patara, un bătrând care, năpăstuit de o sărăcie cumplită, plănuia să-și vândă cele trei fete pentru a se îmbogăți. Sfântul Nicolae, aflând de suferința fetelor și de nenorocirea ce le așteapta, noaptea, pe furiș, a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mari. La fel s-a întamplat și în următorii doi ani, cu celelate două fete. Așa se întâmplă că fetele primiră zestrea dorită și reușiră fiecare să se marită și să scape de răutatea părintelui lor.
Fiecare are moșul lui
An la rînd în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moș Nicolae aduce daruri frumoase copiilor cuminți si nuielușe copiilor leneși și neascultători. Imaginea generală a moșului capătă diferite nunțe în funcție de zona despre care vorbim. De exemplu:
Pentru vikingi exista zeul Odin care, pe timp de iarnă, călare pe un cal cu opt picioare, călătoarea prin toată lumea răsplătind pe cei buni și pedepsind pe cei răi.
În Germania, Moșul călătorește împreună cu un aghiotant despre care se spune că ar fi o ființă înspăimântătoare. Moșul poartă în spate un sac cu daruri felurite și într-o mână nuielușele pentru aceia care nu au fost cuminți.
În Republica Ghana, Moșul care aduce daruri vine din junglă.
În Hawai, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, moșul coboră dintr-o barcă și colindă pe la casele oamenilor pentru a lăsa darurile.
În Danemarca imaginea lui Moș Nicolae este asemănătoare aceleia a lui Moș Crăciun: renii ajută în aducerea și repartizarea cadourilor. Pentru întâmpinarea moșului, copii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez în caz că moșului sau renilor li se va face foame.
În Siria cadourile sunt aduse de o cămilă pe data de 6 decembrie.
În Polonia, copiii cred că darurile pe care le primesc vin de la stele.
În Ungaria, îngerii sunt aceia care oferă darurile.
În Italia, acela care aduce daruri copiilor poartă numele La Benafa. Conform legendei, acesta a refuzat să-i conducă pe înțelepți la Bethleem. Aceasta ar fi cauza pentru care La Benafa umblă din casă în casa pentru a-l găsi pe copilul Iisus.
Am și eu moșul meu
Că tot eram eu tristă zilele astea pe motiv că de vreo doi ani, moșul m-a cam uitat, anul ăsta a ajuns și la mine. Pentru început am găsit aseară în papucii de casă o portocală de la Aura și ciocolățele de la Nadia, de la Chișinău. Portocala miroasea a portocală de iarnă, iar dulciurile au fost la fel de gustoase ca acelea aduse de Moș când eram mică. Și cum Moșul venise și la mine, am poposit în El Grande Comandante să bem cu Larisa de ziua ei. Și aici a venit marea mea surpriză! Dovadă fie că vremurile se schimbă, fie că noi creștem, fie că Moșul devine din ce în ce mai neconvențional m-am întîlnit cu Moșul și în El Grande. În mod paradoxal, abia acum realizez că este prima dată când moșul meu mi-a pus un cadou în cizmulițe și sunt sigură că și el își va da seama de asta abia atunci când îmi va citi postul:).
Nu cred că mai are rost să încerc să vă povestesc cât de multe poate face omu când nu are chef să facă un anumit ceva. Așadar, după o click-uire aleatorie de bloguri, am descoperit blogul lui Minitu care mi-a reținut atenția timp de 10minute până am descoperit o chestie mișto pe care vreau să o împărtășesc și cu voi. Doamnelor și domnilor, BestJobs a înființat Joboscopul! Dacă încă mai aveți îndoieli în privința jobului ideal sau dacă vi s-a acrit de jobul actual sau dacă pur și simplu n-aveți ce face, introduceți numele și orice îndoială va dispărea! În ceea ce mă privește, e puțin riscant să fac publică descoperirea, însă e posibil ca eu personal să nu am mare lucru de pierdut pentru că jobul care mi se potrivește este…paznic de buzunare! So, you d better watch out!
Ehei! Si-au trecut si proiectele si-a venit si vacanta! Si, doamne ce bine mai e acasa! Se intampla sa ma simt acasa ca intr-o statiune de odihna: nu tu cluburi, nu tu ratb-uri infecte cu repiratii gura la gura, nu aglomeratie, nu metrou, nu fastfood-uri, seminarii sau cursuri. Aici totul e altfel. Cu exceptia faptului ca redescopar existenta televizorului care ma imbolnaveste inevitabil cateva ore pe zi, toate celelalte lucruri care fac parte din mine in Bucuresti, dispar. Aici exista aer curat de munte, mancare calda, vase care se umplu singure si se spala tot in acelasi mod, bautura si tigari la dispozitie, caldura si cam tot ce-ti pofteste sufletelul cand prima raza a diminetii iti trezeste ochiul lenes. E frumos acasa! Cel mai frumos! Mi s-a intamplat de cateva ori sa am falsa iluzie ca as fi vrut sa cresc la oras. Si de fiecare data cand imi amintesc asta regret si mai mult ce-am putut sa-mi doresc. A fost greu, dar am reusit sa invat ca numai fiind jos poti gasi intelepciunea necesara sa-i privesti si sa le vorbesti celor care te privesc de sus.
De-ale vacantei
Cum tot va povestesc de casa, mi-am amintit ca azi mi-au bautut la usa primii colindatori. Si pentru k nici nu trecusera bine cele 24 de ore critice de cand am parasit Bucurestiul, reactia pupilelor mele somnoroase la vederea colindatorilor a fost total stupida. Deschid repede usa, vad copilasii in fata mea si nu inteleg ce se intampla. WTF? Cersatori la ora asta? Deja ma pregateam sa spun ca n-am si sa inchid furioasa usa, cand o fetitza cu manusi rosii ma intreba: primiti cu colindul? Am ramas blocata! Ma tot gandeam in cat suntem si peste cate zile e craciunul sau daca eu personal mai stiu vreun colind. Si ea se tot uita la mine si nu stia daca sa inceapa sau nu sa cante. Mi-am dat seama ca trebuia sa spun si eu ceva…si-am zis nu si le-am inchis usa. Momentan sunt peste 24 de ore de cand am lasat Bucurestiul. Si mi-am promis ca maine o sa primesc colindatorii.
De-alea…smechere
Ca am tot zis de cele 24 de ore, hai sa le si explic. Ni se intampla, constient sau nu, sa ne simtim Bucuresteni, Brasoveni, etc si cand ne intoarcem acasa. Pentru o scurta perioada nu mai putem sa ne vedem nasucul care mai sa-i scoata ochii persoanei care ne asculta. Sau incepem a saluta lumea cu “servus”, lasand sa ne scape si noul accent dobandit. Ne trezim vorbind de fel de fel de cluburi sau de fel de fel de oameni care des ne sunt mai mult amici de…pahar. Prea trist sa-i mai spunem penibil. Prea mult sa-i mai spunem neplacut. Tocmai de aceea ar util sa urmam ca de obicei, sfatul doctorului: a nu se incerca in mod constient si pe termen lung pentru ca moaca de smecher poate produce senzatii de voma persoanelor din jur.
Inchei prin a va dori o vacanta…placuta, vesela si calda! Pana la urmatorul post fug de urgenta la o bere. In rest…o sa astept zapada.
Azi e zi mare: se scoate cd-ul cu hrusca, se sterge bine de praf si pana la revelion sa-l tot auzim. Atmosfera creata, bradul e adus in casa. Se scot globurile, se descurca beteala si se testeaza instalatia. Daca totul merge bine se trece la impodobirea bradului. Si toata lumea e in jurul bradului si isi face de lucru. Atat de mult imi place Craciunul! Si atat de frumos e Craciunul acasa! Pe seara asteptam, ca in fiecare an, cu prajituri de post , vin si suc, corul de popi. Si dai cu cantarea sa auda toti vecinii cum e de sarbatori pe la biserica. Asa se desfasoara,in fiecare an, ziua de inaintea Craciunului. Tare frumos si tare mult am asteptat-o! Acum ca am terminat cu povestitul, iaca si urarile: sa aveti o zi frumoasa de Craciun, un brad vesel si multe globuri colorate. Si fie ca macar un glob sa poarte ori o dorinta ori un gand bun pe care sa-l stiti numai voi. Spor la cumparat cadouri pe ultima suta de metri si cu grija colectionati zambetele celor care le primesc. Si in cazul in care sunteti niste fericiti si nu luati antibiotice zilele astea, sa va fie berea unsa si vinul dulce! Sa aveti un Craciun cu multe zambete si ganduri bune!
Iaca vin astăzi cu o nouă însemnare. Dat fiind faptul că începe sesiunea și că, la fel ca anul trecut, am lăsat proiectele grele pe ultima sută de metri, bănuiesc că însemnarea de față va fi aceea pe care o veți (re)citi mult timp până examenele mă vor sfârși:) . Să revenim. Subiectul însemnării de azi este “când într-adevăr țipăm la cineva? ” Cu alte cuvinte când o persoană are dreptul să ne reproșeze că al nostru glas dăunează auzului fin? Iată ce găsim pe dexonline.ro:
ŢIPÁ1, ţip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare şi ascuţit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-şi manifesta faţă de cineva nemulţumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva.
Ok, deci țipăm în momentul în care zbierăm și aici îmi vin în minte 2 imagini. 1 “auuuuuuuuuuuu!” -scaunul de la dentist. 2 “X-ulescuuuu”-momentul în care vedem pe cineva cunoscut, aflat la o distanță considerabilă față de locul în care ne aflăm noi. Punct lămurit. Însă dexonline.ro mai vine cu o precizare:
♦ A vorbi cu glas ridicat; a-şi manifesta faţă de cineva nemulţumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva.
RĂSTÍ,răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat ameninţător, a ridica glasul. – Et. nec.
Și acum apare nedumerirea: dacă avem într-adevăr un ton aspru (amenințător în sensul politicos de “eu am dreptate, nu tu”), ne manifestăm nemulțumirea și enervarea prin vorbele adresate, înseamnă de fapt că țipăm? Dar stai că totuși nu seamănă ca nivel al vocii nici cu “auuuuuuuuuuuu!” nici cu “X-ulescuuuu”. Sau una e să spui “netrebnicule, ai vărsat paharul!” decât “ți-am zis să ai grijă.” Cu alte cuvinte, există a țipa și a ridica tonul. Dar problema este cum le diferențiem? Ar trebui să existe un fel de indicator al nivelului vocii noastre. Astfel persoana de față ar avea dreptul să ne reproșeze că am țipat și noi, la rândul nostru, nu am mai contrazice-o că doar am ridicat tonul. Așadar, “când într-adevăr țipăm la cineva? “
Greu, greu. Foarte greu. Cel mai greu. Si cearcane mari si ochii in cap. Si talie subtirica. Si red bull. Si tigari. Numai tigari. Si examen. Maine. Primul. Primul examen oral. Noapte alba….noapte buna.
Cu toate că mi-am propus ca noul blog să nu mai fie unul strict axat pe analiza trăirilor, pe dulcele cuvânt al sufletului, nu am cum să nu dau glas tastelor ce vor a fi atinse. Parcurgem de-alungul vieții (perioadă scurtă la care tindem mereu să ne referim sub egida generalului) diferite drumuri pe care de cele mai multe ori ni le alegem prin propria decizie. Dar, în însemnarea de față, nu spre aceste drumuri mi se îndreaptă gândurile ci spre trasformările pe care ele le generează. Trăim cu satisfacția intimă că ne cunoștem și de fiecare dată considerăm dorința drept evidență. Gândim deziderativ și facem alegeri pe care mai târziu susținem că nu le regretăm pentru că „am învățat ceva”. Însă, se întâmplă să găsim și peretele norocos care să ne lovească creștetele înfiorător de nevinovate. Moment în care suntem năuciți și nu mai conștientizăm pămîntul de sub picioare, baza pe care cu puțin timp înainte o știam concretă și sigură. Și pentru că tot nu reușim să ne trezim din impactul suferit începem să nutrim probleme existențiale ale căror posibile dezlegări dau peste cap sistemul de valori și credințe asumat anterior. Sistem din care derivă propria persoană, eu-l atotcuprinzător și stâpăn în lumea mică și insignifiantă a momentului. Clipă în care revelarea concretului anulează cu fermitate cunoașterea sinelui. Cunoașterea dorită a sinelui. Așa se face că, în universul în care are loc mișcarea circulară a ființei noastre, apar noi coordonate și sunt conștientizate în mod mai mult sau mai puțin vag referențiale care au stat ca fundament al alegerii. Ne regăsim trupul mult prea omenesc și piedestalul pe care ne-am poziționat sentimentele ca altar al plăcerilor imediate și al impulsurilor de moment. Noi înșine ne descoperim ființe a căror definire rezidă în superficialitatea momentului. Descoperim răul ca element fundamental al ființei umane și altruismul îl redefinim prin propagarea inconștientă a răului către persoanele din jur. Persoane care ne poartă afecțiunea și care în mod necondiționat ne-o și împărtășesc. Sunt persoanele cărora le insuflăm deficiențele pe care lașitatea nu ne permite să ni le însușim, stările pe care suntem prea slabi să le deținem singuri, gândurile pe care ne e frică să le administrăm și sentimentele din a căror forță egoismul își va alimenta azi puterea pentru mâine. Persoane care prin legea procreării sunt condiționate să ne rămână alături. Și persoane care prin legea firii suntem nevoiți să le lăsăm să plece. O parte din noi le urmează drumul presărat în sentimente ce se vor pierde treptat în efemeritate. Și o altă parte va deveni izvor de sensuri noi care vor cristaliza o altă cunoaștere de sine. O cunoaștere care ne va servi drept liant între trecut și prezent. O cunoaștere îndreptată spre viitor. În mod cert va avea drept fundament aceeași gândire deziderativă, de altfel singura care oferă libertate absolută spiritului, însă cu o altă perspectivă: „eu-ul” nedefinit și supus schimbării.
Salutare, salutare! Hm, tare bine mai e să stai liniștit cu laptopul în brațe, cu sesiunea încheiată, examene cu restanțe lipsă și câteva zile în care lipsește cu desăvârșire noțiunea de „deadline”. Și cum toate lucrurile enumerate au cunoscut desăvârșirea în minutul a priori însemnării de față, site-urile au început să se deschidă în fața cunoașterii, informația să se contureze în jurul unor noi deadline-uri și noutățile să înceapă a se scrie cu drag în rândurile care urmează:
PR Progress dă de știre că Prime România organizează Congresul Național al Studenților la Comunicare care va avea ca temă Media digitală- un imperativ al comunicării contemporane. În perioada 2-4 aprilie vor avea loc diferite conferințe, workshop-uri și studii de caz cu scopul de a contura cât mai bine, atât practic cât și teoretic, domeniul abordat.
Facultatea de Comunicare și Relații Publice a dat startul la concursul pentru bursele Erasmus. Așa că, dacă ești fcrp-ist, integralist, cu note mari, cu ceva mulți bănuți strânși la ciorap și dacă simți că te-ar coafa Belgia, Germania, Turcia, Spania sau Italia, pune-ți dosarul la punct (CV, adeverință cu mediile pe anii de studiu încheiați, scrisoare de motivație) și depune-l la cancelaria FCRP în data de 5 martie 2009 între orele 15:00 și 16:00.
Acestea fiind tastate, să ne vedem cu bine la Congresul Național al Studenților la Comunicare și multă înțelepciune în decizie celor care își vor încerca norocul la concursul pentru bursele Erasmus.
Dragii mei cititori, dacă ziua Dragobetelui dobândeşte an de an o însemnătate deosebită pentru voi, dacă aveţi fluturaşi care vă chinuie frumos fiinţa, dacă sunteţi în pană de inspiraţie pentru alegerea unui cadou sau dacă pur şi simplu vă plac lucrurile handmade şi ceaiul cald servit în atmosfera boemă a unei ceainării, Iarnaroc 2 este locul pe care îl cautaţi.
Ce este Iarnaroc? Un festival de creaţie handmade, o expoziţie cu vânzare ce îşi propune să aducă la un singur loc, sub un singur acoperis, acela al ceainăriei Serendipity, artişti locali, artizani handmade şi iubitori de lucruri mici şi speciale, facute cu multă-multă atenţie pentru detaliu.
Când? Dumincă, 22 februarie, între orele 10-18
Unde? Ceainăria Serendipity, zona Grădina Icoanei, mai precis str. Dumbrava Roşie nr 12.
De ce tocmai acest loc? Pentru că se spune că pe Dumbrava Roşie primăvara păşeşte întâia dată când poposeşte în oraş! Ascuns între ziduri cu iederă vei descoperi un loc special, complet rupt de tumultul cotidian, un loc ce se arată doar celor pregătiţi să viseze!
Condiţia de intrare? Pentru a vedea expoziţia cu vânzare trebuie să plăteşti o sumă de 10ron în schimbul căreia vei primi un ceai gustos din partea casei şi vei avea posibilitatea să participi la tombolă pentru câştigarea unui ceainic.
Dacă v-au plăcut cele citite, haideţi să ne bucurăm cu drag de expoziţia de obiecte handmade şi să socializăm împreună la un ceai fierbinte în aşteptarea primăverii!
Esti pasionat de publicitate? Atunci vino la Orange Concept Store intre 23 si 27 februarie sa iei parte la cele mai tari conferinte de publictate.
Zilele trecute am primit un flyer cu mesajul de mai sus. Foarte interesant realizat, pacat ca nu vi-l pot arata si voua. Insa iaca conferintele cu pricina:
Luni 23.02- ONLINE DAY
ora 12:00 Social Networks&Blogs: Tudor Chirila, Cabral, Orlando Nicoara, Bobby Voicu
ora 15:00 Viral Advertising: Lucian Despoiu, Liviu David, Adrian Soare, Madalin Matica, Constin Radu
Marti 24.02- OUTDOOR&INDOOR DAY
ora 12:00 Outdoor: Mihaela Muresan, Andreea Pali, Adriana Liute
ora 15:00 Indoor: Tudor Maxim, Gabriel Faflei, Constantin Caciur
Miercuri 25.02- CONVENTIONAL DAY
ora 12:00 Radio&TV: Bogdan Manea, Mihai Gongu, Corina Bernschutz
ora 15:00 Print: Sorin Tranca, Razvan Capanescu, Stefan Voloaca
Joi 26.02- EVENTS DAY
ora 12:00 Evenimente: Diana Graepel, Andrei Toniuc, Andrei Bortun
Intr-adevar primavara poposeste pentru prima data pe str. Dumbrava Rosie nr. 12. Si daca semnele nu-i sunt atat de evidente, atunci ele ar trebui cautate in primavara sufletului nostru.
Serenipity, o ceainarie micuta, aparuta parca din povestile nemuritoare care au crescut de-alungul timpului sufletul de copil. Datorita aromelor de ceai, fiecare ceainarie imi pare o carte de povesti. Povesti care asteapta sa fie descoperite in fiecare ceasca de ceai. Dar, sa revenim la Iarnaroc.
In ceea ce priveste expozitia de obiecte handamade am remarcat in jur de 25 de expozanti care au prezentat felurite modele din diferite materiale de gentute, obiecte pentru decor, brose, inele, pandantive si martisoare. Iarnaroc a strans in acelasi spatiu atat amatori cat si oameni cu vechime in ceea ce priveste obiectele handmade. A fost foarte interesant si placut de observat modul in care fiecare incerca sa-si promoveze cat mai bine produsele si sa comunice pe cat permitea aglomeratia cu fiecare potential cumparator. De remarcat a fost si disponibilitatea tuturor de a realiza modele dorite de catre privitori.
Serenipity. Atmosfera de basm dinauntrul ceainariei a fost si mai bine conturata de vorbele expozantilor. Asa am putut afla ca Serenipity este un loc in care se leaga prietenii si in care artistii obiectelor handmade se intalnesc cu ocazia diferitelor evenimente. Insa, dincolo de atomosfera de basm a ceainariei, am remarcat faptul ca ospitalitatea venea mai mult din partea expozantilor decat a gazdei propriu-zise. Ma asteptam sa asist si la o promovarea a ceainariei, nu numai a expozitiei. Ma asteptam la mai multa disponibilitate in vorbe, la crearea unui liant care sa ma faca sa revin in aceasta ceainarie nu doar cu ocazia unor targuri cum a fost Iarnarocul.
Cu bune si cu mai putin bune, Iarnarocul a fost o experienta interesanta si placuta. O vizita la o ceainarie draguta care s-a incheiat cu achizitionarea unei gentute foarte utile. Si, nu in ultimul rand, …o poveste la o ceasca de ceai.
Saptamana asta cei carora le e drag domeniul comunicarii sau cei care pur si simplu au avut ceva de spus, de intrebat sau de aflat au avut ocazia sa asiste la conferintele din cadru Adrevolution 4. Iata-ma astazi la ultima zi de conferinte cu temele innovative in Romania si innovative abroad. Dat fiind faptul ca e ultima zi, voi incerca sa merg spre o concluzie.
In primul rand, in ceea ce priveste conferintele sau mai bine spus temele propuse spre discutie, consider ca au reprezentat puncte majore de interes pentru oricine care are sau vrea sa aiba legatura cu publicitatea. Am putut afla lucruri noi si, mai important, pareri avizate din partea unor oameni implicati efectiv in acest domeniu. Sfatul meu pentru voi? Lasa-ti scoala deoparte, incuiati frumos teoria plictisitoare acumulta in mod constrans si obligatoriu si haide-ti la cat mai multe conferinte de acest gen!
In ceea ce priveste invitatii, cu mic cu mare, fiecare a furnizat informatii utile. Pareri diferite sau complementare dar cu rezonanta pentru curiozitatile si nedumeririle celor prezenti. Oameni de comunicare, oameni care ”lucrau” pana si in timpul conferintei.
In ceea ce priveste organizarea evenimentului, au fost si plusuri si minusuri pe care sper ca formularul de feedback sa le rezolve in timp…util:). Nu are rost sa incepem a enumera sau a pune accentul numai pe punctele in minus. E bine cum a fost si sper sa fie foarte bine editiile urmatoare.
Acestea fiind tastate, fug repede la conferinta care deja da semne de incepere. Pana data viitoare numai bine!
Bloggeri și bloggerițe, cititori și vizitatori, duminică e 1 martie! Așa că, dacă vă plac mărțișoarele și mai ales dacă vă place să le oferiți, haideți să le alegem împreună la tărgul mărțișorului! În perioada 25 februarie- 1 martie Muzeul Țăranului Român și-a deschis porțile pentru Târgul Mărțișorului.
În 2009, muzeul îşi propune o valorizare a mărţişorului, introducând în oferta sa categorii aparte: mărţişorul tradiţional, mărţişorul de magazin, mărţişorul croşetat, mărţişorul de artişti, mărţişorul “trebuie”, mărţişorul tradiţiilor reinventate sau mărţişorul “1000 de mărţişoare într-unul singur”.
Pe lângă toate aceste mărțișoare, vizitatorii vor avea parte și de ateliere de creație cum ar fi acela de hârtie manuală. De asemeanea, nici românul pofticios nu va fi uitat de către organizatori. Lui îi vor fi oferite câteva mărțișoare speciale cum ar fi: kurtos kalacs, turtă dulce, prăjiturele de casă, miere sau alte delicatese. Așa că haideți cu mic cu mare să ne bucurăm de mărțisoare!
2. Nimic nu merge. Ideile vin, pleacă și nicio idee nu cade la pace cu ea însăși sau cu aceea care o precede pentru a se așterne în mod armonios pe ecranul pe care voi îl citiți și pe care eu încerc să-l scriu.
Nu se taie! Rămâne, dar izolată!
3. Bun! Și cum am mers eu sâmbătă seara la operă, s-a întâmplat marele necaz. Eu și vară-mea. Așadar, ne așezăm, închidem telefoanele, ne uităm la vecinul din dreapta, spate, față, stânga, îl cercetăm de sănătate, apoi ne facem comode și ne îndreptăm cei 4 ochii înspre locul unde se îndreptau și restul ochilor din sală. Spre scenă. Se dă drumul la orchestră, se desfundă urechile și se mângâie suav timpanul.
Ne oprim aici. Rămâne. Din teamă să nu se strice, dau prioritate de exprimare ideii următoare.
4. Și-n timp ce stăteam noi comode și ne relaxam creierele odihnite, ce să vezi? Exact…nimic! Căci ecranul unde trebuia să apară traducerea nu mergea. Deloc. Din fericire, prima „panică” de traducere s-a rezolvat după 5 minute. Însă, să vedeți după pauză! Ce să vedeți? Același nimic, că doar nu credeați că mă voi chinui să fac din primul nimic ceva!? Care e cauza problemei tehnice care a generat nimicul cu durată de 15 minute, care a generat forfotă în sală, care a generat nervi, care a generat stres, care a generat însemnarea de față?
. Rămâne. Se trece la nr5.
5. Dragii mei cititori, iubitori de operă și de tot ce vi se pare frumos, datorită mișcării cortinei s-a stricat ecranul. Cum așa ceva? Nu știu. Dar asta a fost singura explicație care ne-a fost oferită. Ba, mai mult! Am onoarea să fi memorat și citatul care urmează: „ Încercăm să remediem problema. Dacă merge, bine; dacă nu, asta e! ”.
Râmăne. Idea numărul 6.
Ultima idee: trebuie? Că tot am ajuns până aici, ați observat că în general ultima idee iese destul de greu? Pentru că trebuie să fie ceva mișto. Și dacă n-ai zis-o mișto, atunci trebuie măcar să termini în același ton. Și dacă nu e neapărat același ton, totuși trebuie să aibă legătură cu subiectul. Și dacă nu, oricum trebuie să o ai! Așadar, încercați mersul la operă și cu un dicționar. Sau, poate în viitor, personalul va fi destul de amabil să-l distribuie chiar înainte de începutul operei. Sau poate vom putea cumpăra o variantă tradusă chiar de acolo (asta ca să știți și unde s-a petrecut necazul). Sau … n-am scăpa oare mai ușor dacă am renunța la cortină?
Hai sa vedem: cine nu a visat ca atunci cand va fi mare se va afla pe o scena, cu un microfon in mana si multi fani langa? Sa ridice mana cel cu pricina si-i vom da noi, visatorii, cate un microfon!
Cum de s-a ajuns pana la intrebarea asta? Nimic mai simplu! Mi-am luat micul dejun (stiu, e 13, dar sunt acasa unde timpul capata alte nuante) cu blogurile care stiu cum sa-mi mareasca apetitul . Asa se face ca am gasit la Marie Jeanne (aka Lamaie) o leapsa foarte misto pe care mi-am permis sa o preiau. Rezultatul? Visul meu din copilarie s-a indeplinit! Am microfon, album si toate cele! Si pentru ca nu beneficiez momentan de Photoshop, o sa va tastez separat dovada existentei mele artistice.
My band: 2000 in IRL
My first album: Obedience into duty
My first album cover: SolsticeAcestea fiind spuse, stati usor si nu va ingramaditi, bilete la concerte nu mai sunt si nici ustensile pentru autografe. Dar mai sunt vise. Multe vise!
De fiecare dată sentimentul de a fi acasă îşi găşeşte manifestarea în ale scrisului. Tocmai din acest motiv, o dată pe lună vă apare pe desktop o însemnare în care musai se regăseşte cumva “acasă”. Şi asta pentru că nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Sau, adaptat, nicăieri curcubeul nu-i mai frumos ca acasă…
Prima dată când m-am simțit blogăriță printre blogeri.
Roblogfest nu a fost primul meu eveniment de online. Blog&roll 1&2 stau drept mărturie pentru primii mei pași timizi, leneși și delăsători în a găsi un înțeles, un sens și un contur pentru o exprimare diferită a propriei existențe. Dar Roblogfest a fost cu certitudine primul pentru care am însemnat ceva. Și primul care mi-a confirmat prezența mea în lumea lor.
Roblogfest a adus o trăire de moment cu totul diferită. Am descoperit că scrisul, forma vizibilă a tuturor gândurilor ascunse în spatele caracterelor, crează un liant puternic. Un liant în care cuvintele par a fi de prisos. Așa se face că, în timp ce mă chinuiam să respect rândul, ai mei ochi nerăbdători de a vedea și altă lume decât aceea din fața mea, au zărit-o pe Miruna („Miruna? ” „Da, Miruna! …tipa cu și blondele gândesc). Și au simțit că o cunosc de-o veșnicie. Și, la rândul lor au simțit împărtășirea cunoșterii. Absorbită de această nouă perspectivă, nu m-am sfiit să las cuvintele pierdute (că de’ suntem oameni de online) și să urmez lumea care începuse să se miște. Miruna a fost doar primul exemplu a ceea ce nu crezusem până atunci că mi-ar putea aduce blogul: scrisul ca mod de cunoaștere în relația emițător- receptor.
Roblogfest a început cu un stand-up-comedy… mult prea ușor după simțul meu umoristic. A continuat cu un concert HI-Q, muzică antrenantă … până la un punct, și în sfârșit s-a ajuns și la premiile mult așteptate. Pe ansamblu atmosfera s-a dovedit pe alocuri plictisitoare, fapt pentru care entuziasmul publicului în momentul premierii a fost invers proporțional față de concertul celor de la HI-Q. Însă premiile au ajuns la destinație iar ierarhia preferințelor pentru un an este deja stabilită.
Și, după cum bine se știe, niciodată prima dată nu e nici pe departe cum ți-ai dori. Și tocmai din acest motiv mereu va apărea o nouă „prima dată”. Prin urmare, să ne blogărim cu spor până la umătoarea întâlnire!
… tradiții străine, tradiții românești. Pentru că românul este receptiv la nou. Fie din dorința de cunoaștere, dorința de aliniere la sărbători sonore , fie numai pentru că „a lor e mai mișto”, evenimentele tradiționale străine prind de minune pentru statura noastră. Mai mult, se pare că deținem un fel de superglue al tradițiilor a cărui eficacitate a depășit hotarele naționale. În acest sens se anunță pe Metalhead că mâine este zi mare:
După succesul realizat cu prima ediție din 2008, pe data de 17 Martie, St. Patrick’s Day (Ziua Irlandei) va avea loc din nou lângă fântâna verde din Piața Universității. [...]
Dorim ca sărbătoarea Sfântului Patrick, ocrotitorul Irlandei, să devină un eveniment în aer liber tradițional și în România, a declarat Peter Moynahan, președintele Asociației Culturale Româno-Irlandeze.
Nu sunt împotriva acestor manifestări. Dar sunt împotriva transformării lor în evenimente tradiționale. Haideți să păstrăm ce e al nostru. Sau, mai corect spus, haideți, mai întâi, să cunoaștem ce e al nostru. Pentru ca în final să ne regăsim în tradițiile noastre, românești.
In loc sa va povestesc cu spor despre cum mi-am petrecut eu timpul in care degetele nu mi-au atins tastatura, mai bine trec direct la subiectul acestei insemnari: va invit cu drag sa participati la Olimpiada 2.0!
Zilele trecute am primit o 
.
:
Aburi de cafea cu zahar populeaza incaperea, tigara aprinsa, zace linistita in scrumiera. Laptopul pornit si ochii atintiti asupra blogurilor dragi. Asa s-a intamplat sa aflu de la 
Într-o 
Sfântul Nicolae(în limba greacă biruitor de popor) provine din cetatea Patara, ținutul Lichiei și a rămas în memoria oamenilor prin minunile pe care acesta le-a săvârșit. Urmând firul poveștii se spune că era odată în cetatea Patara, un bătrând care, năpăstuit de o sărăcie cumplită, plănuia să-și vândă cele trei fete pentru a se îmbogăți. Sfântul Nicolae, aflând de suferința fetelor și de nenorocirea ce le așteapta, noaptea, pe furiș, a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mari. La fel s-a întamplat și în următorii doi ani, cu celelate două fete. Așa se întâmplă că fetele primiră zestrea dorită și reușiră fiecare să se marită și să scape de răutatea părintelui lor.
Nu cred că mai are rost să încerc să vă povestesc cât de multe poate face omu când nu are chef să facă un anumit ceva. Așadar, după o click-uire aleatorie de bloguri, am descoperit 
Azi e zi mare: se scoate cd-ul cu hrusca, se sterge bine de praf si pana la revelion sa-l tot auzim. Atmosfera creata, bradul e adus in casa. Se scot globurile, se descurca beteala si se testeaza instalatia. Daca totul merge bine se trece la impodobirea bradului. Si toata lumea e in jurul bradului si isi face de lucru. Atat de mult imi place Craciunul! Si atat de frumos e Craciunul acasa! Pe seara asteptam, ca in fiecare an, cu prajituri de post , vin si suc, corul de popi. Si dai cu cantarea sa auda toti vecinii cum e de sarbatori pe la biserica. Asa se desfasoara,in fiecare an, ziua de inaintea Craciunului. Tare frumos si tare mult am asteptat-o! Acum ca am terminat cu povestitul, iaca si urarile: sa aveti o zi frumoasa de Craciun, un brad vesel si multe globuri colorate. Si fie ca macar un glob sa poarte ori o dorinta ori un gand bun pe care sa-l stiti numai voi. Spor la cumparat cadouri pe ultima suta de metri si cu grija colectionati zambetele celor care le primesc. Si in cazul in care sunteti niste fericiti si nu luati antibiotice zilele astea, sa va fie berea unsa si vinul dulce! Sa aveti un Craciun cu multe zambete si ganduri bune!
Iaca vin astăzi cu o nouă însemnare. Dat fiind faptul că începe sesiunea și că, la fel ca anul trecut, am lăsat proiectele grele pe ultima sută de metri, bănuiesc că însemnarea de față va fi aceea pe care o veți (re)citi mult timp până examenele mă vor sfârși:) . Să revenim. Subiectul însemnării de azi este “când într-adevăr țipăm la cineva? ” Cu alte cuvinte când o persoană are dreptul să ne reproșeze că al nostru glas dăunează auzului fin? Iată ce găsim pe dexonline.ro:
Cu toate că mi-am propus ca noul blog să nu mai fie unul strict axat pe analiza trăirilor, pe dulcele cuvânt al sufletului, nu am cum să nu dau glas tastelor ce vor a fi atinse. Parcurgem de-alungul vieții (perioadă scurtă la care tindem mereu să ne referim sub egida generalului) diferite drumuri pe care de cele mai multe ori ni le alegem prin propria decizie. Dar, în însemnarea de față, nu spre aceste drumuri mi se îndreaptă gândurile ci spre trasformările pe care ele le generează. Trăim cu satisfacția intimă că ne cunoștem și de fiecare dată considerăm dorința drept evidență. Gândim deziderativ și facem alegeri pe care mai târziu susținem că nu le regretăm pentru că „am învățat ceva”. Însă, se întâmplă să găsim și peretele norocos care să ne lovească creștetele înfiorător de nevinovate. Moment în care suntem năuciți și nu mai conștientizăm pămîntul de sub picioare, baza pe care cu puțin timp înainte o știam concretă și sigură. Și pentru că tot nu reușim să ne trezim din impactul suferit începem să nutrim probleme existențiale ale căror posibile dezlegări dau peste cap sistemul de valori și credințe asumat anterior. Sistem din care derivă propria persoană, eu-l atotcuprinzător și stâpăn în lumea mică și insignifiantă a momentului. Clipă în care revelarea concretului anulează cu fermitate cunoașterea sinelui. Cunoașterea dorită a sinelui. Așa se face că, în universul în care are loc mișcarea circulară a ființei noastre, apar noi coordonate și sunt conștientizate în mod mai mult sau mai puțin vag referențiale care au stat ca fundament al alegerii. Ne regăsim trupul mult prea omenesc și piedestalul pe care ne-am poziționat sentimentele ca altar al plăcerilor imediate și al impulsurilor de moment. Noi înșine ne descoperim ființe a căror definire rezidă în superficialitatea momentului. Descoperim răul ca element fundamental al ființei umane și altruismul îl redefinim prin propagarea inconștientă a răului către persoanele din jur. Persoane care ne poartă afecțiunea și care în mod necondiționat ne-o și împărtășesc. Sunt persoanele cărora le insuflăm deficiențele pe care lașitatea nu ne permite să ni le însușim, stările pe care suntem prea slabi să le deținem singuri, gândurile pe care ne e frică să le administrăm și sentimentele din a căror forță egoismul își va alimenta azi puterea pentru mâine. Persoane care prin legea procreării sunt condiționate să ne rămână alături. Și persoane care prin legea firii suntem nevoiți să le lăsăm 
În 2009, muzeul îşi propune o valorizare a mărţişorului, introducând în oferta sa categorii aparte: mărţişorul tradiţional, mărţişorul de magazin, mărţişorul croşetat, mărţişorul de artişti, mărţişorul “trebuie”, mărţişorul tradiţiilor reinventate sau mărţişorul “1000 de mărţişoare într-unul singur”.
Acestea fiind spuse, stati usor si nu va ingramaditi, bilete la concerte nu mai sunt si nici ustensile pentru autografe. Dar mai sunt vise. Multe vise!
Roblogfest a adus o trăire de moment cu totul diferită. Am descoperit că scrisul, forma vizibilă a tuturor gândurilor ascunse în spatele caracterelor, crează un liant puternic. Un liant în care cuvintele par a fi de prisos. Așa se face că, în timp ce mă chinuiam să respect rândul, ai mei ochi nerăbdători de a vedea și altă lume decât aceea din fața mea, au zărit-o pe Miruna („Miruna? ” „Da, Miruna! …tipa cu 
