Archive for category Proiecte frumoase

Bucureştiul, după bunul meu plac

Şi al altora, mai pricepuţi decât mine care ştiu însă cum să făurească proiecte de care eu să mă îndrăgostesc iremediabil.

Pentru a mă face înţeleasă, mai întâi vă întreb:

  1. Care este prima sculptură care vă vine în minte la nivel de Bucureşti?
  2. Care este sculptura despre care puteţi spune „cât e de faină, trebuie să mergi să o vezi”?

Dacă şi vouă vă e greu să găsiţi un răspuns la a doua întrebare, vă recomand să poposiţi o vreme la Librăria Cărtureşti Verona, în Ceainărie, la expoziţia de proiecte a programului Spaţiu Expandat, unul dintre cele mai ambiţioase proiecte dedicate tinerilor artişti români.

Veţi găsi aici propuneri de proiecte care aduc un suflu nou într-un Bucureşti obosit şi mult prea prăfuit. Propuneri de proiecte mai aproape de noi, cei tineri, şi mai aproape de ceea ce noi suntem zi de zi.

Până pe 30 iunie puteţi vedea aceste propuneri la Ceainăria Cărtureşti, urmând ca între 6 septembrie şi 31 octombrie să interacţionaţi cu cele mai bune 7 lucrări de artă contemporană  chiar pe străzile din Centrul Vechi.

Notă:

Spaţiu Expandat este un proiect pe care îmi place să-l promovez încă din 2011, de la prima ediţie. De făurirea lui sunt responsabili doi artişti minunaţi, Judit Balko şi Mihai Balko, ale căror lucrări vă invit să le priviţi aici şi aici

Pe mine m-au cucerit, sper să vă cucerească şi pe voi 🙂

Sursă imagine: Asociaţia Volum Art

,

Leave a comment

Copiii orfani au găsit tot ce noi am pierdut

De câte ori ați avea tăria să zâmbiți din tot sufletul și să vă bucurați de un moment conștienți fiind că este posibil să fie singurul? Că după ce se va termina vă veți întoarce în același loc unde speranța se pierde în ziua în care a apărut?
De câte ori v-ați putea atașa de o persoană știind că probabil nu o veți mai vedea?
Și de câte ori ați avea curajul să vă deschideți sufletul fără vorbe și fără să cereți nimic în schimb?
De câte ori ați rezista?
Prichindeii abandonați de părinți pot face toate aceste lucruri cu maturitatea unui om mare.

Astăzi am avut norocul să cunosc un grup de copii de la un centru de plasament și să petrec împreună cu ei câteva ore, cu un program stablit în prealabil: prima lor piesă de teatru urmată de un prânz la un restaurant de care auziseră numai la TV.

Când am ajuns la centrul de plasament, i-am găsit deja aliniați frumos, 2 câte 2, cum ne-au învățat și pe noi educatoarele încă de la grădiniță. Am spus “Bună ziua” și am căutat cu privirea persoana responsabilă de grup când un băiețel de numai 6 ani mi-a spus: “Bună ziua, cu dumneavoastră plecăm?” “Da, răspund eu repede” și băiețelul începe să-și organizeze proprii colegi “Sunteți gata? A venit doamna, să începem să mergem în grup”.

S-au așezat frumos și în liniște în “autocarul mare și albastru și modern” și au așteptat cuminți să ajungă în “locul cu surpriza”. Privirile lor au continuat să fie senine și relaxate, derajante uneori doar de anxietatea cauzată de vederea obiectelor de care noi ne ciocnim în fiecare zi, dar pe care ei le văd ca tărâmuri noi numai bune de explorat și în care zac uitate comori încă nedescoperite. Așa de frumos se oglindea în ochii lor această lume a noastră că nici nu-ți venea să-i întrerupi cu simple întrebări existențiale.

Odată coborați din autocar, copiii s-au reorganizat rapid fără ajutorul educatoarelor. Prin fața vitrinelor de pe Lipscani, peste 20 de copii ne lăsau să le privim ceea ce au ei cel mai de preț: mâna strânsă puternic a celui de lângă pe care îl fereau cu maximă atenție de toate pericolele care le depășeau înălțimea, fie ele oameni grăbiți sau mașini zgomotoase.

Mergeam pe lângă ei admirându-i în tăcere și dornică să fur cât mai mult din lumea oglindită în privirea fiecăruia. Eram “doamna Cristina” oricât de mult am încercat eu să le spun că sunt pur și simplu Cristina. Și deodată au început să fure și ei părți mici din sufletul meu. Pe rând au venit și m-au luat de mână, unii punându-mi întrebări despre ceea ce vedeau, alții pur și simplu discutând cu mine prin privirea lor senină. Veneau și se atașau de mine 1-2 minute dupa care singuri se desprindeau și îi lăsau și pe ceilalți colegi să facă asta.

La teatru, ne-am amuzat împreună de povestea piticilor și ai Albei ca Zăpada, după care am mers să mâncăm și să ne cunoaștem mai bine. Mi-au dat impresia că sunt pentru ei persoana de a cărei afecțiune trebuie să profite cât mai mult, dar nu neapărat prin vorbe și povesti, ci mai mult prin atingeri și priviri tandre, blânde și catifelate.

Știau că urma să ne despărțim și că poveștile nu își au rostul. Și totuși fiecare privire dăruia afecțiune și fiecare atingere dăruia dragoste. Nu m-au întrebat când mă întorc sau dacă mă mai întorc. Ei știau că mâine e nouă zi de școală, că tot ce dețin fizic trebuie să împartă cu ceilalți colegi și că afecțiunea este dependentă de momentul pe care împreună îl trăiam.

Este ceva dincolo de puterea noastră de a rosti, dincolo de tot ceea ce noi suntem zi de zi, dincolo de maturitatea noastră pe care copilăria lor o desăvârșește. Este povestea lor și viața pe care au fost învățați să o traiască fără să risipească nimic din care ar avea de căștigat.

Sunt prichindeii pe care îi avem lângă noi. Să nu-i lăsăm să se piardă!

Leave a comment

Multumeste unui dascal

Da, chiar asa, hai sa multumim unui dascal! Hai sa ne amintim ca in afara frustrarilor sau nemultumirilor acumalate pe bancile scolii/facultatii a existat cel putin o persoana care la un moment dat ne-a ajutat, ne-a invatat ceva. Si noua ne-a folosit mai departe, ne-a inspirat sau cel putin ne-a placut. Si pentru acest simplu motiv e demn de stiut. Si de multumit.

La acest lucru s-a gandit si echipa 2 din Internship 2.0 in momentul in care a pus bazele unui proiect frumos si spun eu, folositor: „Dascali minunati, va multumim”. De ce folositor? Pentru ca, din experienta acumalata in urma discutiilor de la conferinte/workshop-uri, scoala a devenit ceva care nu-si mai gaseste rostul in prezent. Cu toate ca, paradoxal, rostul ei este amplificat chiar de prezent.

Stop! Haideti sa inlaturam gandurile negativiste si sa ne amintim si de acel lucru pozitiv care ne-a facut la un moment dat sa spunem „imi place!” sau „asa da” sau „mai vreau o ora de chimie” sau „dau mai departe la matematica” sau….Continua sirul, ai gasit ceva, nu-i asa?

Eu am multumit. Tu ii multumesti?

Leave a comment

Cupa bloggerilor la fotbal

#Cupabloggerilor editia 2011 a avut loc la Cluj pe 15 si 16 octombrie. In joc au fost 2 cupe: Cupa bloggerilor la fete si Cupa bloggerilor la baieti. Pentru ca echipa fetelor din Bucuresti avea numai 3 jucatoare, am hotarat sa unim echipa din Bucuresti cu aceea din Onesti si sa jucam in forma asta impotriva fetelor din Cluj. Nu stiu cum s-a vazut meciul de pe marginea terenului, dar pentru mine a fost o experienta tare faina, in urma careia m-am simtit tare bine. Si asta nu neaparat pentru ca am si castigat, ci pentru ca am facut parte dintr-o echipa faina, in care fiecare dintre noi a incercat sa joace cum stia ea mai bine, in care nu au existat suparari si frustrari si in care toate “picanteriile” venite de la echipa adversa au reprezentant delicii pe care le-am savurat ca intre fete la sfarsitul zilei in clubul Le General din Cluj.

Pe teren nu am alergat chiar degeaba, lucru dovedit si de minutul 6 in care, multumita unei pase foarte bune data de Elena, am reusit sa dau singurul gol al meciului. Golul care a adus victoria echipei si mie trofeul de golghetera:).

Acestea fiind spuse, m-am simtit tare bine la Cluj. Comunitatea blogerilor de aici este frumoasa si primitoare si sper ca in viitor sa avem ocazia sa ne mai intalnim. Categoric #cupabloggerilor a fost provocarea lunii octombrie din care am invatat ca surprizele pot aparea cand te astepti cel mai putin, cand lucrurile nu sunt facute chiar ca la carte, dar daca esti inconjurat de oameni faini langa care nu ai cum sa nu te simti bine, rezultate vor fi pe masura:).

Multumesc pentru acest lucru baietilor de la SportMeet, echipei din care am facut parte si oamenilor faini pe care i-am intalnit la Cluj. Si, nu in ultimul rand, sponsorilor acestei editii: Activia, Canyon, Banca Transilvania, Bergenbier, GSP, Etarget, L.A. Fuel şi Zorilestore.ro.

3 Comments

Prietenii muzicii

In seara asta, de la ora 19 (intrare libera):

Universitatea din Bucuresti continuă traditia concertelor „Prietenii muzicii” invitând toti iubitorii de muzică de calitate la Casa Universitarilor la un concert de jazz în interpretarea a trei tineri talentati: Mircea Mutulescu – voce, Ciprian Pop – chitară, Daniel Dumitrana – contrabass.

Ne place muzica buna, o ascultam acasa, in masina, la birou, vorbim despre ea cu prietenii, ne cumparam bilete la concerte si cate mai facem pentru a o savura cum stim noi mai bine.

Un moment special de savurat muzica de calitate il reprezinta si concertele “Prietenii muzicii” in care tineri talentati, aflati la inceputul carierei, se urca pe scena si dau tot ce au ei mai bun. Si tare fain canta, credeti-ma pe cuvant!

Haideti sa-i incurajam si sa ne bucuram impreuna de muzica de calitate! Eu merg, voi?

Concertul face parte din programul “Oportunitati la tine acasa” finantat de catre Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania si Exces Music. Proiectele din cadrul acestui program ofera interpretilor talentati sansa de a acumula experienta necesară unei cariere de succes, ajutandu-i, in acelasi timp, sa obtina un venit periodic din prestatiile artistice.

Sursa: aici

,

Leave a comment

Povestea Lecturi Urbane

Peron Unirii 1: cărțile se adună una câte una în diferite grupulețe. Își vorbesc una alteia, istorisind de zor cum au fost aduse aici, cu ce scop, cât de frumoase au fost și cât de frumoase vor fi.

Vine metroul: și timpul când ele, cărțile, încep a fi răsfoite cu spor. Călătorii care vin în metrou le privesc nedumeriți. Oare ar vrea și ei să le poată răsfoi? Cum îi văd cărțile încep a fi oferite cu drag lor, oamenii din jur care încă nu le posedă. Sunt fericite, ele, cărțile. Pentru că deși au părăsit mâinile care le-au oferit, au dat acestora în schimb multe zâmbete.  Zâmbetul primirii și zâmbetul începutului de lectură.
Au fost fericite ele, cărțile. Și am fost fericiți și noi, cei care le-am oferit. Pentru că am colecționat zâmbete. Pentru că am oferit povești. Și pentru că sperăm că am adus un strop de fericire și lor, oamenii care încă nu aveau cărțile.

(Aici am găsit imaginea)

 

3 Comments

Lecturi urbane: vino și tu!

Mâine, 24 noiembrie, ora 19:00, Bucureștiul citește la Lecturi Urbane!

“Lecturi urbane” este o campanie inițiată de voluntarii Civika.ro și este susținută de Cotidianul și de Metrorex. Proiectul va avea loc odată la două săptămâni și are ca obiectiv principal încurajarea lecturii în transportul în comun precum și cultivarea interesului pentru cărți în rândul bucureștenilor.

Așa că, nu mai sta pe gânduri! Ia cartea preferata la braț si hai să citim împreună!

 

 

Sursa: orasulciteste.ro

,

Leave a comment

Azi merg la Recitiri

Îți place să scrii, dar nu ai mai făcut asta de mult timp?
Vrei să dai frâu liber creației tale artistice și nu știi unde?
Ai nevoie ca scriitura ta să treacă printr-un filtru critic?
Sau poate pur și simplu îți place să asculți creațiile altora?

 

Dacă ai răspuns de prea multe ori „da!”, vino și tu la cenaclul Recitiri! Un proiect foarte drag mie și foarte apropiat sufletului meu. Un loc în care mă pot deschide și mă pot regăsi, departe de tumultul cotidian. Alături de un pahar de vin, un fum de țigară, oameni frumoși și creații deschizătoare de drumuri!
Haideți, deci, să recitim împreună!

Later edit: Am scris și am citit! Tare multe emoții am avut, dar bine m-am mai simțit! Uite aici și aici ce am citit.

 

Leave a comment