Time to say goodbye

Te atasezi de un caine ca de un om. Si atunci cand trebuie sa-l lasi sa plece simti ca pierzi o parte din tine.

„Tut, Capucino, Pufarin” sunt doar cateva apelative pe care numai eu i le spun. In certificat il cheama Bacardi si asa ii spun doar cand trebuie sa fiu autoritara cu el. Il stiu de cativa ani, de cand era undeva pe la jumatatea varstei de azi. Desi nu sunt „stapana” lui, in timp a devenit si cainele meu. Am trecut prin multe impreuna: carti intregi citite in parc, prima „catelusa agatata”, prima plimbare cu prietenul si cu catelul, seri de film si teatru in aer liber la care stateam amandoi si ne uitam pana la sfarsit si nu mai stiu nici eu cate altele.

Pentru ca e o persoana importanta din mine, a trebuit sa-mi cunoasca toti prietenii, sa-i iubeasca pe fiecare in parte si sa stea la o bere cu ei pana ni se terminau noua povestile. Cateodata chiar el facea povestile cele mai picante. Cea mai amuzanta amintire e cand ne plimbam linistiti in parc si deodata vad ca Tut nu mai mergea la pas cu mine. Ma uit in spate si el tocmai daduse cu capul de stalp pentru ca nu se uita pe unde mergea. Debusolat si speriat a venit la mine sa-l mangai pentru stangacie. Adorabil a mai fost! Alta amintire e cand invatam pentru nu stiu ce examen din facultate care ma enerva teribil. Mi-am pus muzica clasica in speranta ca ma va mai linisti. Moment in care Tut al meu iese nervos de sub pat si incepe sa maraie la laptop. Si sa latre. Atunci am inteles ca muzica clasica nu-i deloc pe placul lui. Am oprit-o si a adormit linistit. Si mai sunt diminetile de iarna in care refuza sa paseasca pe zapada sa nu-si murdareasca labulete. Ca o domnisoara calca, uitandu-se cu repros de parca eu as fi pus acolo zapada care-i uda lui picioarele.

Si pe langa amintirile amuzante, sunt si cele mai dragi. Diminetile in garsoniera cand ma trezeam cu el langa mine. Cum ma miscam putin, incepea sa ma linga pe fata. Era clar ca ma trezisem, deci el trebuie sa se asigure ca ma si ridic din pat. Si diminetile cu tigara si cafeaua in fata blocului cand el se ocupa de cele cuviincioase la prima ora a zilei. Si momentul in care ii vizitez pe cei dragi si primul care-mi vine la usa e el. Sare pe mine, schelacaie, ma pupa minute in sir. Da, si mie mi-a fost dor de tine!

Si amintirea de azi. Cand e acolo, bolnav si trebuie sa ne paraseasca. Tot azi. Mi-am luat „la revedere” joi. Azi nu ii pot spune „adio”. O sa-mi spuna el cand nu o sa-l mai gasesc in casa.

Un caine daruieste multa afectiune, te invata cum sa ai grija si sa fii responsabil. Si un caine poate apropia oamenii, o familie.

La revedere, Bacardi. Multumesc pentru tine.

  1. Cum am trait adevarul | Sorin Tudor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: