„Eu-l”: între definire și redefinire

drawinghandsCu toate că mi-am propus ca noul blog să nu mai fie unul strict axat pe analiza trăirilor, pe dulcele cuvânt al sufletului, nu am cum să nu dau glas tastelor ce vor a fi atinse. Parcurgem de-alungul vieții (perioadă scurtă la care tindem mereu să ne referim sub egida generalului) diferite drumuri pe care de cele mai multe ori ni le alegem prin propria decizie. Dar, în însemnarea de față, nu spre aceste drumuri mi se îndreaptă gândurile ci spre trasformările pe care ele le generează. Trăim cu satisfacția intimă că ne cunoștem și de fiecare dată considerăm dorința drept evidență. Gândim deziderativ și facem alegeri pe care mai târziu susținem că nu le regretăm pentru că „am învățat ceva”. Însă, se întâmplă să găsim și peretele norocos care să ne lovească creștetele înfiorător de nevinovate. Moment în care suntem năuciți și nu mai conștientizăm pămîntul de sub picioare, baza pe care cu puțin timp înainte o știam concretă și sigură.  Și pentru că tot nu reușim să ne trezim din impactul suferit începem să nutrim probleme existențiale ale căror posibile dezlegări dau peste cap sistemul de valori și credințe asumat anterior. Sistem din care derivă propria persoană, eu-l atotcuprinzător și stâpăn în lumea mică și insignifiantă a momentului. Clipă în care revelarea concretului  anulează cu fermitate cunoașterea sinelui. Cunoașterea dorită a sinelui. Așa se face că, în universul în care are loc mișcarea circulară a ființei noastre, apar noi coordonate și sunt conștientizate în mod mai mult sau mai puțin vag referențiale care au stat ca fundament al alegerii. Ne regăsim trupul mult prea omenesc și piedestalul pe care ne-am poziționat sentimentele ca altar al plăcerilor imediate și al impulsurilor de moment. Noi înșine ne descoperim ființe a căror definire rezidă în superficialitatea momentului. Descoperim răul ca element fundamental al ființei umane și altruismul îl redefinim prin propagarea inconștientă a răului către persoanele din jur. Persoane care ne poartă afecțiunea și care în mod necondiționat ne-o și împărtășesc. Sunt persoanele cărora le insuflăm deficiențele pe care lașitatea nu ne permite să ni le însușim, stările pe care suntem prea slabi să le deținem singuri, gândurile pe care ne e frică să le administrăm și sentimentele din a căror forță egoismul își va alimenta azi puterea pentru mâine. Persoane care prin legea procreării sunt condiționate să ne rămână alături.  Și persoane care prin legea firii suntem nevoiți să le lăsăm să plece. O parte din noi le urmează drumul presărat în sentimente ce se vor pierde treptat în efemeritate. Și o altă parte va deveni izvor de sensuri noi care vor cristaliza o altă cunoaștere de sine.  O cunoaștere care ne va servi drept liant între trecut și prezent. O cunoaștere îndreptată spre viitor. În mod cert va avea drept fundament aceeași gândire deziderativă, de altfel singura care oferă libertate absolută spiritului, însă cu o altă perspectivă: „eu-ul” nedefinit și supus schimbării.

Sursa pozei

  1. #1 by Iio on February 3, 2009 - 23:01

    multe cuvinte mari si si mai multe intelesuri si/sau subintelesuri…cert e ca e o alta latura a ta. pe care o cunoastem mai rar. oricum, pe 9 o sa te reintalnesc pe TINE!

  2. #2 by Cristina on February 4, 2009 - 18:51

    @Iio

    Să ne revedem cu „bere” pe 9 sau mai devreme!

  3. #3 by dindragostepentrud on May 25, 2009 - 21:48

    Şi atunci când reuşeşti să te regăseşti pe tine în urma căutărilor prin cuvinte, cine îţi dai voie să fii? – poate găseşti şi aici puţină inspiraţie… http://dindragostepentrud.wordpress.com/2009/05/24/cine-sunt-eu/

  1. O zi mult prea lunga « zori de zi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: