Home sweet home

De-ale casei

Ehei! Si-au trecut si proiectele si-a venit si vacanta! Si, doamne ce bine mai e acasa! Se intampla sa ma simt acasa ca intr-o statiune de odihna: nu tu cluburi, nu tu ratb-uri infecte cu repiratii gura la gura, nu aglomeratie, nu metrou, nu fastfood-uri, seminarii sau cursuri. Aici totul e altfel. Cu exceptia faptului ca redescopar existenta televizorului care ma imbolnaveste inevitabil cateva ore pe zi, toate celelalte lucruri care fac parte din mine in Bucuresti, dispar.  Aici exista aer curat de munte, mancare calda, vase care se umplu singure si se spala tot in acelasi mod, bautura si tigari la dispozitie, caldura si cam tot ce-ti pofteste sufletelul cand prima raza a diminetii iti trezeste ochiul lenes. E frumos acasa! Cel mai frumos! Mi s-a intamplat de cateva ori sa am falsa iluzie ca as fi vrut sa cresc la oras. Si de fiecare data cand imi amintesc asta regret si mai mult ce-am putut sa-mi doresc.  A fost greu, dar am reusit sa invat ca numai fiind jos poti gasi intelepciunea necesara sa-i privesti si sa le vorbesti celor care te privesc de sus.

De-ale vacantei

Cum tot va povestesc de casa, mi-am amintit ca azi mi-au bautut la usa primii colindatori. Si pentru ca nici nu trecusera bine cele 24 de ore  critice de cand am parasit Bucurestiul, reactia pupilelor mele somnoroase la vederea colindatorilor a fost total stupida. Deschid repede usa, vad copilasii in fata mea si nu inteleg ce se intampla. WTF? Cersatori la ora asta? Deja ma pregateam sa spun ca n-am si sa inchid furioasa usa, cand o fetitza cu manusi rosii ma intreba: primiti cu colindul? Am ramas blocata! Ma tot gandeam in cat suntem si peste cate zile e craciunul sau daca eu personal mai stiu vreun colind. Si ea se tot uita la mine si nu stia daca sa inceapa sau nu sa cante. Mi-am dat seama ca trebuia sa spun si eu ceva…si-am zis nu si le-am inchis usa. Momentan sunt peste 24 de ore de cand am lasat Bucurestiul. Si mi-am promis ca maine o sa primesc colindatorii.

De-alea…smechere

Ca am tot zis de cele 24 de ore, hai sa le si explic. Ni se intampla, constient sau nu, sa ne simtim Bucuresteni, Brasoveni, etc si cand ne intoarcem  acasa. Pentru o scurta perioada nu mai putem sa ne vedem nasucul care mai sa-i scoata ochii persoanei care ne asculta. Sau incepem a saluta lumea cu “servus”, lasand sa ne scape si noul accent dobandit.  Ne trezim vorbind de fel de fel de cluburi  sau de fel de fel de oameni care des ne sunt mai mult amici de…pahar.  Prea trist sa-i mai spunem penibil. Prea mult sa-i mai spunem neplacut. Tocmai de aceea  ar util sa urmam ca de obicei, sfatul doctorului: a nu se incerca in mod constient  si pe termen lung pentru ca moaca de smecher poate produce senzatii de voma persoanelor din jur.

Inchei prin a va dori o vacanta…placuta, vesela si calda! Pana la urmatorul post fug de urgenta la o bere. In rest…o sa astept zapada.

, ,

  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: