Vaccin anti-fumat

Zilele trecute am auzit de existența unui vaccin anti-fumat. Hm, ceva nou pe piață. Știam de existența unor pastile sau chiar a unei gume, dar tot din auzite, știam că rezultatele obținute au fost slabe.

Așa că iată-mă azi, în balcon, în fața laptop-ului (cu wireless furat de la pensiunea de vis-a-vis), cu țigara în mână și cafeaua lângă, dând search pe google despre vaccinul anti-fumat. Spre surprinderea mea, am decoperit că am rămas taaare în urmă cu știrile, dar nu-i panică, am tot timpul mai ales că intru în categoria student în vacanța sau mai bine zis, spre fericirea mea, student în concediu cu plată:). Așadar, articolul studiat apare cu data de 14septembrie 2005 și aduce în atenția cititorilor existența unui vaccin care reduce asimilarea nicotinei de către creier. Acest fapt se spune că ar anula senzația de plăcere și că pe termen lung ar conduce la dispariția dependenței. Hm, interesant! Mai ales că mai puțin de jumătate(40%) dintre persoanele supuse testului chiar s-au lasăt de fumat în cel mult!:) 9 luni! Iată un procent destul de încurajator pentru un fumător! Însă, din păcate, doritorii vor trebui să aștepte până în 2010 pentru procurarea vaccinului. Există totuși și o parte bună. De acum nu mai trebuie să facem promisiuni de genul: pe 1 ianuarie mă las, sesiunea asta și gata etc. Este mai simplu și mai convingător pentru cine ne ascultă să spunem…din 2010!

Și cum țigara mi s-a terminat și concediul cu plată prevede totuși anumite îndatoriri casnice:), să ne auzim cu bine la următoarea însemnare:) .

 

, ,

  1. Vaticanul aprobă existența extratereştilor?! « cristina tudor
  2. Vaticanul crede in extraterestri | Cristina Tudor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: