Despre stări sau conștiința de “alții”

Azi, sau mai bine zis ziua căreia ieri i-am spus “azi”, m-am hotărât să scriu despre stări. Nu voi încerca să prezint o analiză generală și elaborată, ci pur și simplu îmi voi traduce gândurile și le voi limita la scurte fragmente de/din timp.

Există stări…și stări și deseori tindem să ne pierdem conștient sau inconștient în complexitatea lor. Însă, în mod cert, maniera în care o persoană reacționează la un moment dat față de un anumit stimul reprezintă semnul definitoriu pentru cunoașterea interpersonală. Problema apare în situația în care o persoană, confruntată cu același stimul, reacționează în mod diferit față de noi. În acest moment întorsătura de situație ne blochează. Cunoaștem atât de bine motivele(fie de ordin emoțional, fie educațional) pentru care noi reacționăm într-un anumit fel în situația de față, încât orice altă reacție pare că nu-și găsește locul. Sunt situații în care această diferență dă naștere unui conflict psihic care aduce în discuție valorile fundamentale și apoi modul personal de administrare a lor precum și deciziile luate de-alungul timpului. După un lung proces de analiză, sfârșim prin a înțelege reacțiile diferite, însă în cazul meu, de foarte puține ori prin a le accepta.

Problema devine mai complicată în momentul în care subiectul nu mai este un simplu trecător pe stradă sau prin viața noastră, ci un prieten apropiat cu care împărțim sentimente și amintiri. Atunci situația se schimbă. Intervine slăbiciunea naturală firii omenești și tindem să trecem cu vederea, să acceptăm explicații de a căror valoare ne îndoim și să continuăm deciziile luate odinioară în speranța că cineva, ceva se va schimba. Tot acest precedeu poartă denumirea de “șansă” și deseori apare folosit în expresia “a da o șansă”, în mod subiectiv, adesea tradusă printr-o mică modificare de sintaxă “a mai da o șansă”. În funcție de stimulul care generează reacțiile, apar situații când, prin “a mai da o șansă”, știm că există o mare posibilitate să ne mințim și în timp să ajungem la același conflict de ordin psihic. Însă, în mod paradoxal, în ciuda acestui considerent, hotărâm să trecem cu vederea și să mergem mai departe.

Și totul pentru ca în ziua căreia îi spunem “azi” și nu “ieri” să ne putem mulțumi sau consola cu gândul că “I did it my way”.

,

  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: